miercuri, 23 iulie 2008

Să nu deznădăjduim!

„Ca fii ai lui Dumnezeu, am îndrăznit să spun la cât mai mulţi şi de o poziţie de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul.
Neputinţa lui mare asupra noastră este că noi suntem şi dorim mult să fim cu Dumnezeu.
Diavolul ţinteşte acest mare obiectiv, să ne despartă de Dumnezeu. Nu‑i va fi uşor să o facă direct, că aşa s‑au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu şi nu se poate despărţi de El. Satana, care n‑are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să‑l poată despărţi pe om de Făcătorul lui.
Luptă cu orice chip să‑l bage pe om în păcat, păcate de tot felul. Şi dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi‑a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându‑se, singur se desparte de Dumnezeu şi, iată, acesta‑i scopul atins de vrăjmaşul.
Nu trebuie să‑ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte‑L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credinţă de stâncă!
Nu te deznădăjdui cu nici un chip! Satana poate şti slăbiciunea ta şi te‑a înşelat, dar inima nu i‑ai dat‑o şi numele lui Dumnezeu din tine nu s‑a şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că‑L recunoşti mult milostiv şi iertător, te va căuta El Singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui şi te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L‑ai părăsit.
Aceasta ar fi o mare poziţie duhovnicească şi marile tale căderi rămân simple accidente.
Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi‑n respiraţia ta, inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te‑ai noroit, că, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.” (Cuvânt al Părintelui Arsenie Papacioc)

Niciun comentariu: