Despre împărtăşirea copiilor

„Niciodată, indiferent de vârstă, copilul nu trebuie minţit cu privire la împărtăşanie, zicând: „Stai puţin, că părintele îţi va da nişte miere sau apă dulce”. Nici chiar cu copiii cei mai capricioşi nu trebuie să procedăm astfel. Nu este o situaţie rară cea în care, înainte de a ajunge la Potir, mama îi spune copilului: „Mergi acum, că părintele îţi va da ceva dulce”. Se întâmplă şi astfel: copilul, neobişnuit cu viaţa bisericească, se zbate şi strigă că nu vrea, iar mama şi tata îl duc la împărtăşanie ţinându-l de mâini şi de picioare. Dacă nu este pregătit deloc să se împărtăşească, este mai bine ca părinţii, prin exemplul propriu şi rugăciune să-l înveţe, încetul cu încetul, cu şederea în biserică. Întâlnirea cu Hristos va deveni, astfel, pentru el, o bucurie, iar nu o amintire a unei violenţe pe care a suportat-o.
Chiar dacă nu înţelege esenţa cuvântului, este bine ca cel mic să ştie că merge să se împărtăşească şi că acela este potir, iar în linguriţă este ceva deosebit, cum nu se mai află nicăieri în lume. Nici o falsitate sau amăgire nu trebuie să aibă loc atunci când e vorba de Euharistie. Cu atât mai puţin atunci când copilul are aproape şase ani şi trebuie să meargă la şcoală deja. Noi trebuie să avem grijă ca timpul dedicat obişnuirii cu biserica să nu treacă în zadar.”

Domeniile în care ar trebui să lucreze o femeie

„Pentru femei sunt fireşti ocupaţiile care ţin de sfera socială şi care sunt, în esenţă, o prelungire a rolului ei de mamă şi soţie. Mama nu poate creşte copiii dacă nu se preocupă de starea lor de sănătate. De aceea, ea trebuie să fie un bun medic. Învăţându-i şi educându-i pe copii, ea poate să-şi lărgească sfera acestor aptitudini în cadrul şcolii sau grădiniţei. Femeia găteşte acasă, face curat, dar ea poate să facă aceasta şi pentru altcineva decât pentru rude.
Pentru femeie este firesc să împace membrii familiei, de aceea nu este de mirare că femeile ajung buni jurişti sau asistenţi sociali, unde este nevoie de tact pentru a aplana conflicte şi a mângâia pe cei care sunt în suferinţă. Femeia poate să privească, în aceste cazuri, problemele celor cu care intră în contact atât din perspectivă juridică, cât şi în concordanţă cu ceea ce reprezintă ele în esenţă.
Femeia poate găsi de lucru în diferite sfere, numai să nu tindă spre activităţile care contravin flagrant ­ierarhiei familiale, adică să fie director într-un colectiv exclusiv de bărbaţi sau în sferele de lucru care cer duritate şi severitate, nu sensibilitate. În sfârşit, nu trebuie să lucreze într-un mediu nociv pentru organism, deoarece ea este „vasul cel delicat”. În timpurile Uniunii Sovietice se vorbea mult despre femeile în haină portocalie, care făceau calea ferată: oare este util pentru o femeie să facă box, să ridice greutăţi sau să fie înotătoare, când se transformă în ceva masculin, pierzându-şi feminitatea? Pe de altă parte, însă, nici nu trebuie să îşi reprime pornirile. Talentul, dăruit de Dumnezeu, nu piere. Trebuie să aştepţi până când îl poţi descoperi şi cultiva spre folosul celorlalţi.
În ce priveşte sferele profesionale în care poate lucra femeia, nu cred că există anumite îngrădiri legate numai de statutul de femeie. În acest caz, se poate vorbi doar de acele îngrădiri care sunt valabile pentru orice creştin, care nu poate face doar ceva care ajunge la un bun sfârşit.Poţi fi medic, dar nu acolo unde se omoară copii în pântecele mamei lor. Poţi vinde ciorapi, cărţi, brânză, unt, dar nu ai voie să vinzi tutun sau votcă.”

Un Cehov ortodox

Tocmai am aflat, dintr-o carte a părintelui Savatie, un lucru pe care nu îl ştiam: că Cehov era ortodox practicant.
„Cehov este ortodox!... Petrecea mult timp prin mănăstiri, a avut preoţi prieteni de familie, a fost el însuşi un ortodox practicant, cunoscător fin al cultului liturgic până la mici nuanţe, a trăit Ortodoxia profund şi autentic, problematizând ca un adevărat teolog... A cântat multă vreme în strană, a avut un cumnat iconograf, ţinea cu sfinţenie toate posturile şi era atât de credincios rânduielii liturgice, încât, chiar şi atunci când nu era în ţară, mergea la biserica rusă de la ambasadă...
Pentru Cehov cântarea bisericească reprezenta o necesitate firească a sufletului. Iată ce îşi aminteşte despre el scriitorul I. N. Potapenko, un oaspete frecvent în casa lui Cehov:«El avea o voce sonoră. Cunoştea perfect slujba bisericească şi îi plăcea să organizeze acasă coruri improvizate. Se cântau tropare, condace, stihiri, irmoase pascale...»
„Omul trebuie să fie credincios sau să caute credinţa, altminteri viaţa lui este pustie.” – A. Cehov