luni, 7 aprilie 2008

Domeniile în care ar trebui să lucreze o femeie

„Pentru femei sunt fireşti ocupaţiile care ţin de sfera socială şi care sunt, în esenţă, o prelungire a rolului ei de mamă şi soţie. Mama nu poate creşte copiii dacă nu se preocupă de starea lor de sănătate. De aceea, ea trebuie să fie un bun medic. Învăţându-i şi educându-i pe copii, ea poate să-şi lărgească sfera acestor aptitudini în cadrul şcolii sau grădiniţei. Femeia găteşte acasă, face curat, dar ea poate să facă aceasta şi pentru altcineva decât pentru rude.
Pentru femeie este firesc să împace membrii familiei, de aceea nu este de mirare că femeile ajung buni jurişti sau asistenţi sociali, unde este nevoie de tact pentru a aplana conflicte şi a mângâia pe cei care sunt în suferinţă. Femeia poate să privească, în aceste cazuri, problemele celor cu care intră în contact atât din perspectivă juridică, cât şi în concordanţă cu ceea ce reprezintă ele în esenţă.
Femeia poate găsi de lucru în diferite sfere, numai să nu tindă spre activităţile care contravin flagrant ­ierarhiei familiale, adică să fie director într-un colectiv exclusiv de bărbaţi sau în sferele de lucru care cer duritate şi severitate, nu sensibilitate. În sfârşit, nu trebuie să lucreze într-un mediu nociv pentru organism, deoarece ea este „vasul cel delicat”. În timpurile Uniunii Sovietice se vorbea mult despre femeile în haină portocalie, care făceau calea ferată: oare este util pentru o femeie să facă box, să ridice greutăţi sau să fie înotătoare, când se transformă în ceva masculin, pierzându-şi feminitatea? Pe de altă parte, însă, nici nu trebuie să îşi reprime pornirile. Talentul, dăruit de Dumnezeu, nu piere. Trebuie să aştepţi până când îl poţi descoperi şi cultiva spre folosul celorlalţi.
În ce priveşte sferele profesionale în care poate lucra femeia, nu cred că există anumite îngrădiri legate numai de statutul de femeie. În acest caz, se poate vorbi doar de acele îngrădiri care sunt valabile pentru orice creştin, care nu poate face doar ceva care ajunge la un bun sfârşit.Poţi fi medic, dar nu acolo unde se omoară copii în pântecele mamei lor. Poţi vinde ciorapi, cărţi, brânză, unt, dar nu ai voie să vinzi tutun sau votcă.”

Niciun comentariu: