Rânduiala de rugăciune a Sf. Serafim de Sarov

Dacă nu avem timp pentru a împlini rânduiala de rugăciune, să spunem rânduiala scurtă de rugăciune a Cuviosului Serafim de Sarov:
Împărate Ceresc o dată, Tatăl nostru de trei ori, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară de trei ori. Crezul o dată.

Despre crucea de acasă

Iată câteva sfaturi ale stareţului Sava (Rusia):
Despre crucea de acasă, despre cum să ne mântuim în atmosfera casnică obişnuită stareţul spunea: „Vrăjmaşul se aprinde foarte puternic împotriva noastră, a credincioşilor, în special prin tulburarea păcii. Cei care râvnesc spre evlavie au de suportat adeseori din partea casnicilor o puternică tulburare şi chiar duşmănie din cauza evlaviei (cucerniciei) lor, chiar dacă cei care‑i duşmănesc nu arată că o fac pentru evlavie (cucernicie). Tocmai aici să vă manifestaţi răbdarea. Nu vă tulburaţi, nu deznădăjduiţi, ci amintiţi‑vă de cuvintele Mântuitorului: duşmanii omului vor fi casnicii lui (Matei 10, 36). Îndreptaţi‑vă, corectaţi‑vă neajunsurile, observaţi pentru ce vă învinuiesc cei din jur, păcatele care se găsesc în inima voastră. Spre deosebire de momentul când ieşim în societate, în care ne ascundem faţă de cei care ne cunosc mai puţin, în viaţa de familie toate patimile se văd cu uşurinţă şi rudele le cunosc bine. Priviţi‑vă fără patimă, cercetaţi‑vă! Poate că, într‑adevăr, aveţi un caracter dificil sau sunteţi nedrepţi. Străduiţi‑vă să fiţi blânzi, nemânioşi, nu răspundeţi la toate provocările, purtaţi‑le pe unele trecându‑le sub tăcere. Când sunteţi mustraţi şi simţiţi că se poate ajunge la un incendiu, priviţi faptele aproapelui printre degete şi rugaţi‑vă cu tărie pentru el, căci dragostea toate le suferă, toate le rabdă (I Corinteni 13, 7)”.(Mari stareţi ruşi, vol. 2, carte în curs de apariţie la Editura Sophia)

Sfaturi la masă

„Cât de des ne îmbolnăvim, zicea stareţul Serafim de Virita, pentru că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu peste mâncare! Mai demult oamenii făceau totul cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, când semănau se rugau, când adunau roadele se rugau. În prezent însă nu cunoaştem ce fel de oameni au gătit mâncarea pe care o mâncăm. Căci adeseori mâncarea este pregătită cu cuvinte de hulă, înjurături, blesteme. De aceea trebuie neapărat să stropim masa cu apă sfinţită la Bobotează, care sfinţeşte totul, şi putem apoi netulburaţi să mâncăm ceea ce ne stă înainte.
Toate cele pe care le mâncăm sunt jertfa dragostei lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii; prin hrană, întreaga natură şi lumea îngerească îi slujesc omului. De aceea în special înaintea mesei trebuie să ne rugăm cu foarte multă stăruinţă. Mai întâi de toate chemăm binecuvântarea Tatălui Ceresc spunând rugăciunea «Tatăl nostru». Iar acolo unde e Domnul este şi Maica Domnului, acolo sunt şi îngerii şi de aceea cântăm: «Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură‑te...» şi troparul Puterilor îngereşti: «Al oştilor cereşti Arhistrateg...»”.

„Preotul este sublim în două momente – după Sfântul Ioan Gură de Aur –: în scaunul duhovniciei şi în faţa Sfântului Jertfelnic. În faţa preotului, în scaunul de duhovnicie, îngenunche şi cel cu diadema pe cap, de care se tem toţi, îngenunche însă şi sărmanul care nu are nici cămaşă pe el. Urechilor preotului se destăinuiesc adâncuri şi noiane de păcate. Înaintea lui curg şiroaie de lacrimi. Aici, în acest scaun de duhovnicie, preotul are putere cât Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat-o. Când preotul rosteşte deasupra capului celui îngenuncheat în faţa sa: «Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată mie, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale», iertare şi dezlegare se dă şi sus, în ceruri. Când preotul, în scaunul de duhovnicie, iartă păcatele, în acelaşi timp, sus în ceruri, îngerii lui Dumnezeu şterg din cărţile lor păcatele iertate de preot. Îngerii, care slujesc lui Dumnezeu, ascultă de porunca preotului, de glasul preotului. Şi nu mă minunez atât că cei mari ai pământului se pleacă în faţa preotului, cât mă înspăimântez că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Se pleacă preotului şi-i face voia lui. Iată, dar, sublimitatea Preoţiei, iată măreţia şi puterea preotului! Este trup, este sânge, carne şi oase, dar are putere mai mare decât un arhanghel. În faţa mâinii lui, cu degetele închipuind semnul Sfintei Cruci şi făcând semnul Sfintei Cruci, diavolul fuge, păcatele se şterg, lanţurile cad, lacrimile se usucă, sufletele se slobozesc şi pleacă luminate, uşurate, vesele, fericite.” (Pr. prof. Dumitru Fecioru)