„Preotul este sublim în două momente – după Sfântul Ioan Gură de Aur –: în scaunul duhovniciei şi în faţa Sfântului Jertfelnic. În faţa preotului, în scaunul de duhovnicie, îngenunche şi cel cu diadema pe cap, de care se tem toţi, îngenunche însă şi sărmanul care nu are nici cămaşă pe el. Urechilor preotului se destăinuiesc adâncuri şi noiane de păcate. Înaintea lui curg şiroaie de lacrimi. Aici, în acest scaun de duhovnicie, preotul are putere cât Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat-o. Când preotul rosteşte deasupra capului celui îngenuncheat în faţa sa: «Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată mie, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale», iertare şi dezlegare se dă şi sus, în ceruri. Când preotul, în scaunul de duhovnicie, iartă păcatele, în acelaşi timp, sus în ceruri, îngerii lui Dumnezeu şterg din cărţile lor păcatele iertate de preot. Îngerii, care slujesc lui Dumnezeu, ascultă de porunca preotului, de glasul preotului. Şi nu mă minunez atât că cei mari ai pământului se pleacă în faţa preotului, cât mă înspăimântez că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Se pleacă preotului şi-i face voia lui. Iată, dar, sublimitatea Preoţiei, iată măreţia şi puterea preotului! Este trup, este sânge, carne şi oase, dar are putere mai mare decât un arhanghel. În faţa mâinii lui, cu degetele închipuind semnul Sfintei Cruci şi făcând semnul Sfintei Cruci, diavolul fuge, păcatele se şterg, lanţurile cad, lacrimile se usucă, sufletele se slobozesc şi pleacă luminate, uşurate, vesele, fericite.” (Pr. prof. Dumitru Fecioru)