mame educatoare

Iată, în galeria marilor mame educatoare, chipul mult zbuciumatei Monica. Soţie de păgân convertit târziu, dorea împreună cu el să pregătească pe fiul lor mai mare pentru o carieră strălucită. Băiatul avea în adevăr calităţi intelectuale excepţionale, şi dorinţa fericiţilor lui părinţi de a-l vedea mare retor devenea cu atât mai mult o ambiţie. Trimis la studii în mai multe oraşe, foarte tânărul Augustin alunecă uşor spre plăcerile simţurilor. La optsprezece ani era tată nelegitim, şi legăturile lui cu o femeie, apoi cu alta, au durat mulţi ani. Pentru religia mamei lui, creştină zeloasă, el avea încă dispreţ. Rătăcirile se împerechează. De la păcat ajunge la erezie, devine maniheu, duşman al Bisericii în care trebuia să se mântuiască. Stăruie în ambele căderi, trupească şi sufletească, spre marea durere şi nelinişte a mamei, consumată zi şi noapte de grija pierderii lui.
Şaisprezece ani a durat această tortură a Monicăi (371-387). Viaţa ei era numai lacrimi, rugăciuni şi rugăminţi pentru Augustin, la Dumnezeu, pe lângă Augustin însuşi şi pe lângă oricine credea că poate s-o ajute ca să-l îndrepte şi redobândească. Fiul cel rătăcit a mărturisit mai târziu că Monica plângea pentru căderea lui în erezie mai mult decât plâng mamele pentru moartea copiilor lor. „Este imposibil să se piardă fiul atâtor lacrimi!” – a mângâiat-o, în neputinţa de a face mai mult, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, rugat să o ajute ca să-l mântuiască. Şi l-a mântuit.
În rugăciuni şi lacrimi, sfânta mamă şi-a căutat şi urmărit cu paşii şi cu inima pe fiul rătăcit, la Cartagina, la Roma, la Mediolanum, unde îl purtau studiile, cariera şi plăcerile lui. Inima ei duioasă de mamă a biruit şi a cucerit în cele din urmă inima lui învârtoşată de tânăr emancipat. Creştinătatea câştiga prin aceasta pe unul din cei mai mari, pe cel mai mare teolog în Apus şi părinte bisericesc, pe episcopul de Hippo Regius (+430), o minte şi un suflet de om mare, cum prea puţine au fost până acum.
O mamă care a trebuit să colinde lumea în căutarea fiului risipitor – ar fi făcut oare un tată aceasta? – nu putea să moară acasă, unde dorise şi rânduise loc de veci alături de soţul ei. Ea a adormit pe drumul de întoarcere, la Osia, însoţindu-şi spre Africa pe fiul renăscut, cu singura rugăminte de a o pomeni la altar, înaintea Domnului, împreună cu celălalt fiu al ei. (Pr. Prof. Teodor M. Popescu)