Zambet de copil

Acatistul Sfantului Stefan cel Mare

2010-07-01T23:21:00.000-07:00

Condac 1
Apărătorului creştinătăţii, binecredinciosului voievod al Moldovei, celui care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine şi al iertării celor ce i-au făcut rău, celui cinstit şi iubit ca un părinte, slăvitului voievod să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Icos 1
Din pruncie ai fost crescut de părinţii tăi în dragostea de neam şi credinţă strămoşească, iar la vârsta „bărbatului desăvârşit” rânduit ai fost de Dumnezeu să conduci Ţara Moldovei. Pentru aceasta sfinţitul între ierarhi, mitropolitul Teoctist, la locul numit „Dreptate” domnitor te-a uns, cu care împreună glăsuim:
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitorul multor biserici din Ţara Moldovei;
Bucură-te, că şi în Transilvania şi Muntenia ai zidit locaşuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit conştiinţa unităţii de neam şi credinţă;
Bucură-te, că Mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creştinească;
Bucură-te, cel ce cu aleasă dărnicie ai împodobit sfintele biserici;
Bucură-te, că prin aceasta Dumnezeu ţi-a sfinţit viaţa;
Bucură-te, că prin înălţarea de biserici şi mănăstiri ai întărit credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de ţară;
Bucură-te, că vechimea credinţei vestită nouă de Sfântul Apostol Andrei ai dovedit-o prin faptele tale;
Bucură-te, că a o păzi pe aceasta şi pe noi ne-ai învăţat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 2-lea
Împodobind sfintele locaşuri cu daruri prea alese, biserică nefăcută de mână ţi-ai pregătit în ceruri, unde acum te veseleşti şi cu îngerii împreună glăsuieşti, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Văzând primejduită credinţa creştinească de păgânătatea otomană, te-ai aprins şi mai mult de râvna apărării ei, cerând ajutor de la Dumnezeu şi luând ca mijlocitori pe sfinţi; pentru aceea cu bucurie strigăm:
Bucură-te, că îndrăzneţ şi iscusit ai luptat cu duşmanii credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a înţelepţit şi ţi-a dat putere în luptele pe care le-ai purtat;
Bucură-te, că Sfinţii Mari Mucenici Procopie şi Dimitrie te-au întărit în lupte;
Bucură-te, că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pururea ţi-a fost ocrotitor;
Bucură-te, că ai rânduit ca icoana acestui mare mucenic să fie zugrăvită pe steagurile vitejei tale oştiri;
Bucură-te, că pe acest mucenic ocrotitor Mitropoliei Moldovei l-ai aşezat;
Bucură-te, că prin mijlocirea acestor sfinţi ai biruit pe vrăjmaşi;
Bucură-te, că în toate cu puterea lui Dumnezeu ai fost biruitor;
Bucură-te, că de primejdia morţii în luptă nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că în lupte pe ostaşi ai îmbărbătat;
Bucură-te, apărătorul creştinătăţii;
Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!!

Condacul al 3-lea
Cunoscând că întreaga creştinătate era în primejdie, ai vestit aceasta şi celorlalţi conducători creştini, cerându-le ajutorul; dar ei fiind neputincioşi cu sufletul şi slabi în credinţă, te-au lăsat singur în această luptă, iar tu, întărit fiind de Dumnezeu, ai biruit şi ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Fiind încredinţat că Dumnezeu te va ajuta să biruieşti, ţi-ai îmbărbătat oştenii cu pilda curajului tău şi apoi i-ai răsplătit după dreptate, pentru care unele ca acestea glăsuim:
Bucură-te, înţelepte voievod, că în toate cu frică de Dumnezeu ai lucrat;
Bucură te, că ai răsplătit pe cei ce s-au jertfit pentru credinţă şi neam;
Bucură-te, că milostenia i-ai învăţat pe cei bogaţi;
Bucură-te, că îndreptarea celor potrivnici cu răbdare ai aşteptat-o;
Bucură-te, că celor răi le-ai stat împotrivă;
Bucură-te, că pe cei vinovaţi cu înţelepciune i-ai judecat;
Bucură-te, că pe tătarul Oană şi pe alţii i-ai iertat;
Bucură-te, că pe Mihu de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că şi altora te-ai arătat îndurător;
Bucură-te, că prin acestea ai împlinit porunca iubirii de vrăjmaşi;
Bucură-te, că în toate milostiv te-ai dovedit;
Bucură-te, că pe vrăjmaşi la pace i-ai chemat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 4-lea
Cunoscând pe duşmanii ţării şi ai Bisericii lui Hristos, i-ai biruit şi lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Înconjurat fiind de mulţimea potrivnicilor de alt neam, ai înţeles că numai Dumnezeu te poate ajuta; drept aceea te-ai silit să-I faci voia Lui. Pentru aceasta ai luat ca rugător către Dumnezeu şi povăţuitor duhovnicesc pe Sfântul Daniil Sihastrul, pentru care aducem laude ca acestea:
Bucură-te, iubitorule al sihaştrilor;
Bucură-te, fiu duhovnicesc preaiubit al Cuviosului Daniil;
Bucură-te, că pe Sfântul Daniil cu dragoste l-ai ascultat;
Bucură-te, că prin învăţăturile sale ţi-ai luminat cugetul;
Bucură-te, cinstitorule al tuturor călugărilor;
Bucură-te, că rugăciunilor acestora te-ai încredinţat;
Bucură-te, că tu pe aceştia pentru frumuseţea vieţii duhovniceşti i-ai cinstit;
Bucură-te, că toate cele de trebuinţă lor le-ai dăruit;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni te-ai întărit în lupte;
Bucură-te, că în luptele tale cu duşmanii, voia lui Dumnezeu ai împlinit;
Bucură-te, că prin ele ai apărat ţara, dreapta credinţă şi întreaga creştinătate;
Bucură-te, întâiule între voievozii neamului;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 5-lea
Mănăstirile ctitorite de tine, slăvite Ştefane, au devenit adevărate vetre de evlavie a credinţei noastre ortodoxe şi candele luminoase ale cunoaşterii lui Dumnezeu, iar prin cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii străbune am învăţat să cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Să priveghem şi să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită, ne-a învăţat Dumnezeul mântuirii noastre, iar Apostolul Pavel a zis să ne rugăm neîncetat; învăţături pe care tu în minte şi în inimă le-ai pus, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, iubitorule al rugăciunii;
Bucură-te, că rugăciunea ta cu multă râvnă şi dragoste ai săvârşit-o;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai desăvârşit;
Bucură-te, că prin acestea pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi i-ai biruit;
Bucură-te, că prin astfel de virtuţi ai cunoscut mai bine pe Dumnezeu;
Bucură-te, statornic rugător pentru cei vii şi pentru cei adormiţi;
Bucură-te, că prin evlavie ţi-ai curăţit sufletul;
Bucură-te, că prin credinţă şi fapte bune bucurie duhovnicească ai dobândit;
Bucură-te, că împreună cu moşii şi strămoşii noştri te-ai aprins de dragostea pentru Hristos;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit smerenie;
Bucură-te, că prin acestea sufletul ţi-ai luminat;
Bucură-te, că primind cu vrednicie Sfintele Taine cu Hristos te ai unit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 6-lea
Ştiind că diavolii şi slujitorii lui sunt biruiţi mai ales cu postul şi cu rugăciunea, la acestea ai alergat pururea cu umilinţă şi credinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Iubind statornic pe Hristos, pururea te-ai îndreptat cu creştinească dragoste către cei din nevoi, pentru care grăim unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor săraci;
Bucură-te, că pe ei i-ai iubit pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că i-ai ocrotit de lăcomia celor prea bogaţi;
Bucură-te, că multe familii tinere ai ajutat;
Bucură-te, că milosteniile tale bucurie au adus celor săraci;
Bucură-te, că miluirea săracilor scară către cer ţi s-a făcut;
Bucură-te, că rugăciunea şi postul cu milostenia le-ai unit;
Bucură-te, că milostenie făcând, iconom credincios al darurilor lui Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, că prin bogăţiile pământeşti, cele duhovniceşti ai agonisit;
Bucură-te, că împărţind cele stricăcioase şi trecătoare, cele nestricăcioase şi veşnice ai agonisit;
Bucură-te, învăţătorule al milei şi prietenul săracilor;
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bogăţiile pământeşti;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 7-lea
Iubitor de Dumnezeu fiind, iertare celor osândiţi le-ai dăruit, iar cei miluiţi de dragostea ta au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Din pricina neascultării, strămoşii neamului omenesc au fost scoşi din Rai, iar tu, prin smerenie şi ascultare, cununi de biruinţă în Hristos ai dobândit; pentru care cu bucurie cântăm:
Bucură-te, pilduitorul smereniei;
Bucură-te, că prin ea ai surpat uneltirile diavolului;
Bucură-te, că prin ea ţi-ai făcut din duşmani prieteni;
Bucură-te, că prin smerenie spre cele cereşti te-ai înălţat;
Bucură-te, că biruinţele tale lui Hristos le-ai datorat;
Bucură-te, că înfrângerile tale certare de la Dumnezeu le-ai socotit;
Bucură-te, că prin acestea te-ai păzit de duhul mândriei;
Bucură-te, că prin smerenie ai ruşinat pe cel potrivnic;
Bucură-te, că ţara şi Biserica neamului prin jertfa ta s-au întărit;
Bucură-te, că pentru smerenia ta Dumnezeu ţi-a dat darul înţelepciunii;
Bucură-te, că smerindu-te, ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu;
Bucură-te, că smerenia ţi-a fost cumpănă dreaptă în cârmuirea ţării;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 8-lea
Ţara şi credinţa le-ai apărat cu bărbăţie, împreună cu credincioşii tăi oşteni, din dragoste pentru Hristos, Căruia cu evlavie Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8 lea
„Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi!”, a zis Domnul, iar Apostolul grăieşte: „Prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu”; la aceste cuvinte tu, slăvite Ştefane, luând aminte, crucea vieţii tale ţi-ai purtat-o cu vrednicie creştinească, pentru care noi îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, vrednicul ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, că necazurile vieţii tale cu răbdare le-ai îndurat;
Bucură-te, că moartea celor patru copii nu ţi-a slăbit dragostea pentru Hristos;
Bucură-te, că prin aceste necazuri ai înţeles vremelnicia vieţii pământeşti;
Bucură-te, că prin acestea te-ai întărit în credinţă;
Bucură-te, că crucea dată ţie de Hristos Domnul nostru cu vrednicie o ai purtat;
Bucură-te, că jugul vieţii bun şi uşor l-ai socotit;
Bucură-te, că înfrânt fiind, n-ai deznădăjduit;
Bucură-te, că sfaturile mamei tale le-ai urmat şi glia şi credinţa le-ai apărat;
Bucură-te, că primejdiile nu te-au spăimântat;
Bucură-te, că îndurând multe necazuri, lui Iov te-ai asemănat;
Bucură-te, pilduitorule al răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 9-lea
Fiind rănit în lupta de la Chilia, ai răbdat durerile până la sfârşitul vieţii cu tărie creştină, gândindu-te pururea la suferinţele Mântuitorului pe Cruce, Căruia neîncetat ai cântat: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Stăpânit fiind de credinţa în Înviere, n-ai slăbit în dragostea faţă de cei adormiţi, ci, cu osârdie, i-ai cinstit prin fapte creştineşti, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, fiu binecinstitor al părinţilor care te-au născut;
Bucură-te, cinstitorule al moşilor şi strămoşilor din care ai odrăslit;
Bucură-te, că mormintele lor le-ai împodobit;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat dragostea ta faţă de ei;
Bucură-te, că prin aceasta ai mărturisit dreapta credinţă;
Bucură-te, că nedespărţit de ei ai rămas prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că pildă de cinstire a înaintaşilor te-ai făcut;
Bucură-te, că prin faptele tale credinţa în Învierea celor morţi ai dovedit;
Bucură-te, podoaba celor adormiţi;
Bucură-te, mângâierea noastră în Ziua Judecăţii;
Bucură-te, că pe strămoşi i-ai avut pururea povăţuitori;
Bucură-te, tărie a credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 10-lea
Cinstirea oştenilor căzuţi în luptă pentru neam şi credinţă ai dovedit-o aşezând osemintele lor la temelia bisericii Mănăstirii Războieni, ca pe nişte sfinte moaşte; pentru care, împreună cu ei, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Deschizându-ţi inima la cuvintele apostoleşti: „Pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig”, pururea ai cugetat la ceasul morţii, pentru care îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, că totdeauna ai avut în suflet gândul morţii;
Bucură-te, că prin aceasta ai luat aminte la Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai pregătit pentru a da răspunsul cel bun;
Bucură-te, că moartea strămutare la cele veşnice o ai socotit;
Bucură-te, că pentru aceasta ai zidit biserica Mănăstirii Putna;
Bucură-te, că moartea nu te-a înfricoşat;
Bucură-te, cel ce ai înţeles vremelnicia acestei vieţi;
Bucură-te, că prin trecerea ta la cele veşnice nu ne-ai părăsit;
Bucură-te, că testament sfânt ai lăsat urmaşilor;
Bucură-te, că Moldovei urmaşi vrednici ai lăsat;
Bucură-te, că şi aceştia ctitorii sfinte au înălţat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale i-ai ocrotit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 11-lea
Strămutându-te la lăcaşurile de veci, rugător neîncetat către Dumnezeu te-am aflat, pentru care, împreună cu tine, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Iubind pe Hristos, frumuseţea şi adevărul credinţei ai propovăduit, pentru care grăim:
Bucură-te, pururea propovăduitor al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitorul ctitoriilor tale;
Bucură-te, că în aceste sfinte lăcaşuri la rugăciune stând, împreună cu tine pe Hristos Îl preamărim;
Bucură-te, că prin acestea se întăreşte unitatea credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ctitorul Mănăstirilor Putna şi Voroneţ;
Bucură-te, ziditorul bisericii Mănăstirii Neamţ;
Bucură-te, fondatorul Mănăstirii Războieni;
Bucură-te, întemeietorul multor mănăstiri şi biserici;
Bucură-te, mare ctitor al Moldovei;
Bucură-te, că apărător al dreptei credinţe asemenea marelui Împărat Constantin te-ai adeverit;
Bucură-te, întâiule din ceata voievozilor;
Bucură-te, om ales de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 12-lea
Toate ctitoriile tale cu alese daruri împodobindu-le, întotdeauna urmaşii cu evlavie le-au cinstit şi în ele pe Dumnezeu au preamărit cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Părintele şi duhovnicul tău, sfinţitul între ierarhi mitropolit Gheorghe, cu sobor de preoţi şi binecredincioşii Moldovei te-au însoţit spre locul cel de veci, cinstindu-te după cuviinţă ca pe un sfânt, pentru care împreună cu dânşii glăsuim:
Bucură-te, alinătorul durerilor poporului tău;
Bucură-te, mângâierea Bucovinei îndurerate;
Bucură-e, ocrotitorul oştirii iubitoare de Hristos;
Bucură-te, că mormântul tău de toţi cei dreptcredincioşi este cinstit;
Bucură-te, că mormântul tău loc de mângâiere s-a făcut;
Bucură-te, că îngenunchind înaintea mormântului tău, aproape de tine ne simţim;
Bucură-te, că în cer smeritele noastre rugăciuni le primeşti;
Bucură-te, cel ce în ceata binecredincioşilor împăraţi te-ai sălăşluit;
Bucură-te, cel ce împreună cu sfinţii te veseleşti;
Bucură-te, că împreună cu dânşii Sfânta Treime preamăreşti;
Bucură-te, că în ziua prăznuirii tale la mormântul tău pe toţi ne uneşti;
Bucură-te, lauda şi bucuria noastră a tuturor;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, binecredincios voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 13 lea
O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Ştefane, zideşte în inimile noastre altar sfânt precum ai zidit atâtea biserici şi mănăstiri; biruieşte duhurile rele care ne războiesc precum ai biruit puhoaiele de păgâni; ocroteşte-ne cu rugăciunile tale necontenite şi cu darul cel dat ţie de Hristos, precum ai ocrotit pe creştinii din vremea ta, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! ( de 3 ori )

Apoi se zic iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

Acatistul Sf. Ioan Rusul

2010-05-27T05:01:00.000-07:00

Condacul 1:

Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care rob fiind a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care S-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturi-sitor al lui Hristos!

Icosul 1:

Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui ce a zis: „Cine crede în Mine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, şi pentru aceasta noi te lăudăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;
Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăţie;
Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc trimisă la tainic apostolat;
Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;
Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;
Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;
Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu ai răbdat bătăi nenumărate;
Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;
Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi muceniţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

„Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Ca rob, ascult poruncile tale, dar în credinţa mea în Domnul Hristos nu îmi eşti tu stăpân. Îmi amintesc pătimirile Sale şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu mă lepăd”, i-ai spus stăpânului turc, cântând în inima ta: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu străin. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:
Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;
Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucură-te, cel ce, unindu-te cu Hristos, te-ai asemănat Lui;
Bucură-te, că deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună mireasmă;
Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit să te muţi din el;
Bucură-te, că te împărtăşeai în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;
Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inimă pilda sa jertfelnică;
Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;
Bucură-te, că prin statornicia în credinţă eşti pildă tuturor;
Bucură-te, candelă care ai ars cu untdelemnul răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Alah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare, din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Nimic nu este cu neputinţă celor ce cred cu tărie că Făcătorul cerului şi al pământului degrabă plineşte rugăciunile lor. Chiar de nu am văzut cu ochii trupeşti, dar cu inima credem că ai făcut şi ceea ce părea cu neputinţă, numai pentru a arăta stăpânului tău şi celor dimpreună cu el puterea Domnului tău. Pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că nu te-ai îndoit în credinţa ta, având nădejde neclintită în Dumnezeu;
Bucură-te, că de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mâncare;
Bucură-te, că, deşi turcii au râs de tine, ai simţit binecuvântare cerească;
Bucură-te, că stăpânul tău întorcându-se acasă a început să te cinstească;
Bucură-te, că până şi cei întunecaţi la minte au priceput sfinţenia ta;
Bucură-te, că la înmormântarea ta au venit chiar şi musulmani, şi armeni;
Bucură-te, că din rânduială cerească farfuria aceea este şi astăzi semn al minunii săvârşite de tine;
Bucură-te, că după multe veacuri arătându-te femeii la care ajunsese farfuria i-ai cerut să o aducă la biserică;
Bucură-te, că cei care cereau semne şi minuni au primit cu prisosinţă;
Bucură-te, că te-ai asemănat prorocilor din Legea cea veche;
Bucură-te, stavilă care opreşti rătăcirile şi izgoneşti lupii de la turma cea cuvântătoare;
Bucură-te, că pe toţi i-ai copleşit prin virtuţile şi minunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Nu a ţinut Dumnezeu lumina ascunsă sub obroc, ci a rânduit ca moaştele tale întregi şi binemirositoare să fie primite de credincioşi ca o pecete a binecuvântării tale. Pentru care şi noi, bucurându-ne cu cei care s-au atins de ele, Îi cântăm Celui care dă adevărata viaţă celor ce cred în El: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Degeaba a încercat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, să nimicească prin foc moaştele tale, căci trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor ca şi cum nu ar fi cunoscut moartea. Turcii care au văzut aceasta s-au înfricoşat şi au fugit, lăsând în urmă odoarele bisericeşti pe care vroiau să le fure, iar creştinii s-au umplut de mirare, cântându-ţi:
Bucură-te, nou Ilie prin râvna către cele cereşti;
Bucură-te, că la fel cu acela te-ai lăsat mistuit de dragostea sfântă;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău ne-ai lăsat nouă ca acoperământ;
Bucură-te, că deasupra mormântului tău a strălucit o lumină cerească;
Bucură-te, că găsind moaştele tale, credincioşii au tresăltat cu duhul;
Bucură-te, că toţi cei ce le sărută iau binecuvântare;
Bucură-te, că închinându-se găsesc scăpare din frământările lor;
Bucură-te, că ele sunt mărturie că Domnul pe Care L-ai slujit este adevăratul Dumnezeu;
Bucură-te, că El a dat viaţă moaştelor tale când au fost aruncate în foc;
Bucură-te, că trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor;
Bucură-te, că a rămas nevătămat, arătând sfinţenia ta;
Bucură-te, că a fost adus în Evvia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Cine ştie mulţimea minunilor tale? Cine cunoaşte câtă mulţime de oameni ai ajutat, spre slava Dumnezeului părinţilor noştri? Doar o mică parte din lucrările tale aflând noi, Îi mulţumim Celui ce te-a proslăvit între cei iubiţi ai Săi şi Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Nou doctor fără-de-arginţi fiind, urmând Doctorului sufletelor şi al trupurilor, nu ai pregetat să sari în ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinţă, ci le-ai adus grabnică tămăduire. Iar noi, auzind aceasta, te lăudăm aşa:
Bucură-te, împreună cu Cosma şi Damian, cu Chir şi Ioan;
Bucură-te, cu toţi doctorii fără-de-plată;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbăvire din dureri;
Bucură-te, vistierie nesfârşită de tămăduiri;
Bucură-te, că celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucură-te, că el nu a şovăit a merge la biserica ta ca să îţi mulţumească;
Bucură-te, că prin mir ai dat sănătate unei femei bolnave;
Bucură-te, că ai primit laudele celor cinci copii ai ei;
Bucură-te, că asculţi rugăciunile copiilor pentru părinţii lor;
Bucură-te, că Atanasia a adus bărbatului ei agheasmă şi ulei din candela ta;
Bucură-te, că acestuia, ungându-se cu credinţă, i s-a tămăduit pieptul;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferinţă;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Un bolnav din Atena a refuzat să primească ajutorul doctorului, temându-se că îşi va pierde viaţa, dar tu te-ai arătat în vis nepoatei sale, îndemnând-o să-l trimită la doctor pentru tămăduire. Auzind că nu i se va întâmpla nimic rău şi că vei ţine chiar tu mâna celui care îl va opera, bolnavul a primit cu încredere sfatul tău şi a aflat tămăduirea, pentru care I-a cântat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Vindecând prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, deşi nu ai învăţat de la oameni meşteşugul doftoricesc, te-ai arătat mai iscusit decât cei ce şi l-au însuşit pe acesta prin ştiinţă lumească. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tău îţi cântă:
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de sănătate izvorâtor;
Bucură-te, venind în sprijinul celor neputincioşi pe care îi bântuieşte deznădejdea;
Bucură-te, cel ce prin suferinţele tale ai primit darul de a alina suferinţele celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, că ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei;
Bucură-te, că unui copil i-ai tămăduit picioarele paralizate;
Bucură-te, că mama căreia i-ai vindecat copiii a venit să îţi mulţumească;
Bucură-te, cel ce vindeci copiii încercaţi de boală;
Bucură-te, că părinţii lor aleargă la tine cu nădejde;
Bucură-te, că unei bătrâne gârbove i-ai îndreptat spatele;
Bucură-te, că în chip de doctor te-ai arătat unui medic necredincios;
Bucură-te, că vindecându-se de cancer, acesta a crezut în Dumnezeu;
Bucură-te, că ai izbăvit de o veche suferinţă pe preotul care slujea în biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

„Sfinte Ioane, mă urăşti?” – te-a întrebat cuprinsă de deznădejde Arhondula, părându-i-se că rugăciunile ei pentru a avea urmaşi nu au avut nici un folos. Tu însă i-ai apărut nu după multă vreme şi i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni, şi că voia Domnului era ca ea să se bucure de copii abia după doi ani. Iar ea, după ce a văzut împlinirea cuvintelor tale, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
De multe ori am crezut că rugăciunile noastre sunt zadarnice, că pentru păcatele noastre faţa Domnului s-a întors de la noi şi ne aşteaptă pierzania, dar la vremea cuvenită El a plinit toate cererile noastre cele bune. Sfinte Ioane, ajută-ne să simţim în toate zilele vieţii noastre ocrotirea cerească, ca să îţi putem cânta:
Bucură-te, reazem al celor împovăraţi de greutăţile vieţii;
Bucură-te, că auzi suspinurile şi ştergi lacrimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce nu te-ai mâniat pe Arhondula care a cârtit împotriva ta;
Bucură-te, cel ce i-ai spus că sfinţii nu urăsc pe nimeni;
Bucură-te, că deznădejdea care o biruia i-ai schimbat-o în nădejde;
Bucură-te, că la vremea rânduită de Domnul ea s-a învrednicit să aibă copii;
Bucură-te, că pentru răbdarea ei a fost răsplătită nu doar un copil, ci cu mai mulţi;
Bucură-te, că ne-ai întărit evlavia faţă de cei proslăviţi de Dumnezeu;
Bucură-te, podoabă cerească care nu cruţi osteneala pentru a-i sprijini pe oameni,
Bucură-te, folositorul cel prea cald al credincioşilor care cred minunilor tale;
Bucură-te, că familia ta este Biserica Mântuitorului;
Bucură-te, că celor ce nu fug de greutăţile vieţii le dai curajul să iasă întăriţi din ele;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Ca o fiară urla Caterina când era chinuită de diavol, înspăimântându-i pe cei care o vedeau, dar fără să se îndoiască a alergat la ajutorul tău şi, apărându-i în vis, i-ai vestit izbăvirea. Şi noi cădem, Sfinte, înaintea ta, rugându-te să îi eliberezi pe toţi cei care sunt robiţi de îngerii căzuţi, ca să Îi cânte împreună cu noi Celui ce a biruit puterile întunericului: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Cazi înaintea tronului dumnezeirii, Sfinte Ioane, şi mijloceşte pentru toţi cei care suntem ispitiţi de vrăjmaşul diavol, ca să primim ajutor în lupta duhovnicească şi să dobândim tărie în credinţă noi, cei ce te lăudăm:
Bucură-te, că ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucură-te, că după aceasta mulţi demonizaţi au fost aduşi la racla ta;
Bucură-te, purtătorule de Duh Sfânt, care ai mijlocit tămăduirea lor;
Bucură-te, că prin lacrimi şi nevoinţe i-ai înfricoşat pe diavoli;
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor vrăjmaşi şi ridicarea celor ce se luptă cu aceştia;
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, că pe cei care suferă de tulburările minţii îi izbăveşti;
Bucură-te, cel ce având harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucură-te, că ne povăţuieşti cum să scăpăm din cursele lui viclene;
Bucură-te, că şi în vremurile de pe urmă vei fi călăuză pentru credincioşi;
Bucură-te, că împreună cu tot soborul sfinţilor vei veghea asupra lor;
Bucură-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavăză pentru creştinii prigoniţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

Precum s-a întors fiul cel risipitor la tatăl său, aşa şi tânărul Tanasis, care după multe răutăţi a ajuns să îşi lovească mama, prin tainica ta mijlocire, s-a întors cuprins de pocăinţă înapoi la dragostea cea firească. La fel i-ai ajutat şi pe alţi tineri care, părăsind căile pierzaniei, I-au cântat Dumnezeului îndurărilor: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Mulţi sunt cei care apucă pe drumuri greşite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino şi întoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au căzut în păcat, fiind prinşi în cursele vrăjmaşilor şi biruiţi de patimile ucigătoare de suflet, ca să îţi cânte alături de noi:
Bucură-te, rudă duhovnicească a Sfântului Stelian;
Bucură-te, cel ce, ocrotitor al tinerilor fiind, te întristezi de căderile lor;
Bucură-te, mângâiere preadulce pentru părinţii fiilor risipitori;
Bucură-te, că mama lui Tanasis şi-a văzut dorinţa împlinită;
Bucură-te, că, văzându-şi fiul acasă, s-a bucurat împreună cu cetele îngereşti;
Bucură-te, că te îngrijeşti ca cei ce s-au pocăit să nu se întoarcă la cele rele;
Bucură-te, că îi linişteşti pe cei care suferă amar pentru căderile celor apropiaţi lor;
Bucură-te, că dai nădejde în mila Celui ce a venit în lume pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, că nici o cădere nu poate rămâne fără leac la Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne înveţi să urâm păcatul, fără a-i judeca pe cei care cad în el;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să ne vindecăm de slăbiciunile noastre ascunse;
Bucură-te, că ne îndemni să ne rugăm unii pentru alţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Deşi văduva care fusese lipsită de casă nu ţi-a cerut niciodată ajutorul, lacrimile ei au ajuns şi la urechile tale, şi tu nu ai şovăit să o linişteşti, încurajând-o să se ducă la judecată pentru a dobândi ce i se cuvenea. Ştiind că mijlocirea ta este mai tare decât cerbicia judecătorilor iubitori de arginţi, te chemăm şi noi în ajutorul celor nedreptăţiţi, care Îi cântă Dreptului Judecător: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Arzătoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tău îi ajuţi, ci şi pe mulţi din cei greu încercaţi de nevoi. Să nu rămână departe de mila ta cei pe care îi poţi ajuta, ca văzând puterea ta să îţi cânte împreună cu noi:
Bucură-te, că ai ajutat-o pe văduva pe care rudele vroiau să o înşele;
Bucură-te, că ai aşezat-o în casa care i-a rămas moştenire;
Bucură-te, că s-au ruşinat cei care cugetau vicleşuguri cu neruşinare;
Bucură-te, că ai sărit în ajutorul celei rămase fără ajutor de la oameni;
Bucură-te, că pe mulţi alţii i-ai izbăvit din cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, că trăieşti fericirea celor însetaţi de dreptate;
Bucură-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucură-te, luptător destoinic împotriva înşelătoriei, furtişagului şi nedreptăţii;
Bucură-te, cel care răstorni urzelile judecătorilor nevrednici;
Bucură-te, că eşti iscusit judecător şi nu te pot înşela cei ce ţi se roagă cu făţărnicie;
Bucură-te, balanţă a Dreptului Judecător spre care alergăm în necazuri;
Bucură-te, cel care îi îmbraci pe cei săraci şi îi hrăneşti pe cei flămânzi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

De multe ori uităm să îi prăznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednică, pe sfinţii care au strălucit printr-o vieţuire aleasă luminând pământul. Tu dar, Sfinte Ioane, te bucuri împreună cu ei când cinstim pomenirea voastră şi, pentru că Domnul v-a rânduit ca apărători ai noştri, Îi mulţumim prin cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Aşa sunt uitaţi prietenii?”, l-ai întrebat pe bătrânul Nicolae care nu şi-a adus aminte că este praznicul tău, iar el, auzind blânda ta mustrare, a lăsat toate ca să vină să se închine ţie şi să-ţi cânte împreună cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:
Bucură-te, că îi ajuţi pe credincioşii care cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că prin tine ni s-a arătat că sfinţii nu trec cu vederea prăznuirea lor;
Bucură-te, că prin aceasta am fost îndemnaţi să-i cinstim cu şi mai multă evlavie;
Bucură-te, că nu te-ai sfiit să-l mustri fără de răutate pe bătrânul Nicolae;
Bucură-te, că, auzindu-te, el a venit grabnic la moaştele tale;
Bucură-te, că s-au înălţat către tine rugăciunile sale smerite;
Bucură-te, cel ce aştepţi să avem şi noi credinţă curată ca a sa;
Bucură-te, că nu te îndepărtezi nici de cei care nu ştiu să se roage ţie;
Bucură-te, prieten de nădejde al celor ce vor să le fii aproape;
Bucură-te, cel ce nevăzut călătoreşti alături de ei pe marea vieţii;
Bucură-te, că ne chemi să cinstim şi noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucură-te, că le dai credincioşilor cele de trebuinţă pentru a veni la biserica ta;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Nu te vom uita, Sfinte. Nu vom uita mulţimea minunilor tale, prin care a strălucit puterea adevăratului tău Stăpân. Ajută-ne ca până la sfârşitul vieţii noastre să rămânem fii credincioşi ai Sfintei Biserici, ca să nu încetăm lauda: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu pentru mulţimea de sfinţi care au crescut în Biserica Sa, unde a înflorit şi Sfântul Ioan Rusul! Nespusă este tresăltarea inimilor noastre când îţi aducem cântări de laudă, Sfinte Ioane, făcătorule de minuni:
Bucură-te, icoană zugrăvită de Împăratul Ceresc spre întărirea credincioşilor;
Bucură-te, temei de împăcare al celor biruiţi de mânie şi răutate;
Bucură-te, bucurie a celor ce află de minunile tale;
Bucură-te, dar dumnezeiesc în vieţile noastre greu încercate de felurite necazuri;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceaţă îi îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, dascălul şi îndrumătorul nostru pe calea virtuţii;
Bucură-te, îndreptătorul celor fără de socoteală;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor care te cheamă în primejdii;
Bucură-te, cel ce nu ai cruţat osteneala pentru a face bunătate;
Bucură-te, că ne dai ajutor cu îmbelşugare în toată vremea;
Bucură-te, că ne arăţi nouă milele lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne pregăteşti să ne bucurăm împreună cu tine în Rai;
Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Ioane, vlăstar al Rusiei şi făclie a Bisericii lui Hristos, primeşte acum puţina noastră rugăciune şi nu ne lăsa fără răspuns. Deşi nu avem credinţa celor ce au cerut ajutorul tău şi l-au primit cu îndestulare, credem că ne poţi ajuta şi pe noi, ca să slăvim cu mulţumire Numele lui Dumnezeu prin laude şi cântări, zicând: Aliluia! ( de 3 ori )

Apoi se zic iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

Rugăciune

O, Sfinte Ioan Rusul, întrutot lăudate şi de minuni făcătorule, primeşte această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, şi vezi rănile şi durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, că deşi ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vieţuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta la viaţa cea veşnică, cine a năzuit la ajutorul tău şi ţi s-a rugat cu credinţă, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ţie şi nu l-ai auzit?
Minunile şi ajutorul tău, sfinte, ne-au făcut şi pe noi, păcătoşii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit minunea care ai făcut-o trimiţând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulţimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferinţele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădaţi de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă vieţile noastre sunt pline de fărădelegi!
Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu acelaşi eşti, Sfinte, astăzi ca şi atunci, şi că nimeni din cei ce se roagă ţie nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea şi noi, fiind scârbiţi şi în pagube, alergăm la tine cu credinţă şi lacrimi, îngenunchind, şi ne rugăm ţie, Sfinte Ioan Rusul, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri. Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere oraşele, satele şi toată ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.
Mijloceşte, Sfinte Ioane, păstoriţilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, iar supuşilor îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace şi cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

acatistul inaltarii domnului

2010-05-13T02:10:00.000-07:00

ACATISTUL ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI

Condacul 1:
Ţie, Domnului şi Împăratului cerului şi al pământului, ca unui biruitor al mortii, Îti aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi, cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu preacinstit trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o
înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din sufIet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Icosul 1:
Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe Muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi, proslăvind marea Ta iubire de oameni, Ţi-au cântat:
Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiţă;
Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului;
Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere, ca să cutremure tot pământul;
Iisuse, Lumina cea preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori, şi foc din faţaTa să se aprindă;
Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în cer scaunul Tău şi Împărăţia Ta să fie fără de sfârşit;
Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui, ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 2:
Văzându-Te Apostolii înviat din morţi, în timpul celor patruzeci de zile, când Te-ai arătat lor, Stăpâne Doamne, vorbindu-le despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi primind poruncă să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, până când se vor îmbrăca cu putere ce va veni de sus, petreceau împreună într-un cuget, în rugăciune, cântându-Ţi cu o singură gură şi cu o singură inimă: Aliluia!
Icosul 2:
Înţelesul vederii de Dumnezeu dezlegându-l, Iisuse, ai dus pe ucenicii Tăi afară spre Betania şi i-ai urcat pe Muntele Măslinilor, începând să-i găteşti pentru taina marii Tale Înălţări la cer, zicând: „S-a apropiat, o, prietenii Mei, timpul înălţării; mergând, deci, învăţaţi toate neamurile cuvântul pe care l-aţi auzit de la Mine, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Aceştia gândind încă pământeşte, Te-au întrebat: „Doamne, oare în acest timp vei aşeza din nou Împărăţia lui Israel?” Tu însă le-ai zis lor: „Nu este în puterea voastră să socotiţi vremurile şi anii, căci acestea le-a luat Dumnezeu în puterea Sa.” Iar noi, pregătindu-ne de întâmpinarea Cerescului Mire, cântăm:
Iisuse, Păstorul cel Bun, nu Te despărţi niciodată de noi, ci să fii pururea cu noi;
Iisuse, Învătătorul cel Bun, trimite-ne nouă pe Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să petreacă cu noi neschimbat;
Iisuse, Luminătorul nostru, luminează sufletele noastre prin Înălţarea Ta la cer;
Iisuse, Mântuitorul nostru, izbăveste-ne pe noi, prin mijlocirea Ta, de furtuni şi de întristare;
Iisuse, Povăţuitorul nostru, îndreptează-ne cu cuvântul gurii Tale spre a-Ţi sluji Ţie;
Iisuse, Ajutătorul nostru, aminteşte-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt făgăduinţele Tale;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 3:
Vrând să-i îmbraci pe Apostolii Tăi cu putere de sus, Iisuse, le-ai făgăduit pe Muntele Măslinilor pe Duhul Sfânt Mângâietorul şi le-ai poruncit să fie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi chiar până la marginile pământului, zicând: „Veniţi şi intraţi prin porţile Mele, pregătiţi-Mi cale Mie şi oamenilor Mei, faceţi semne întru neamuri ca toţi credincioşii să cânte cu voi: Aliluia!”
Icosul 3:
Având adânc de milostivire, Preadulce Iisuse, pe ucenicii Tăi şi pe femeile ce Te urmau şi, mai ales, pe Maica ce Te-a născut, i-ai umplut de bucurii nenumărate prin Înălţarea Ta la cer, când, despărţindu-Te de dânşii, Ţi-ai întins mâinile şi i-ai binecuvântat, zicând: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului!”, iar ei, plini de frică fiind, au proslăvit Înălţarea Ta, zicând:
Iisuse, Dătătorul milei, ai venit pe Muntele Eleon ca să mântuieşti neamul omenesc;
Iisuse, Înveselitorul celor necăjiţi, ai vrut să mângâi pe prietenii ce erau împreună cu Tine;
Iisuse, Nădejdea celor deznădăjduiţi, prin binecuvântarea Ta la Înălţare de întristare ne-ai păzit pe noi;
Iisuse, Limanul celor înviforaţi, prin Înălţarea Ta ne-ai dăruit şi nouă cale la Tatăl Ceresc;
Iisuse, Mângâietorul cel Bun, Tu ai făgăduit să ne trimiţi un alt Mângâielor de la Tatăl;
lisuse, Marele Păstor, Tu ai binevoit ca turma Ta credincioasă să nu se risipească;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 4:
Furtună de gânduri îndoite având, s-au umplut de lacrimi când Te-au văzut pe Tine, Hristoase, purtat pe nori şi, plângând, au zis: „Cum ne laşi, Stăpâne, acum, pe noi, robii Tăi, care Te-am iubit? Încotro Te duci, Cel ce ţii toate cu mâinile? Noi însă am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie, Dumnezeule, bucurându-ne şi având nădejde că vom fi cu Tine în veci. Nu ne lăsa pe noi singuri, după cum ne-ai făgăduit, şi nu Te despărţi de noi, Păstorul nostru cel Bun, ci ne trimite nouă pe Preasfântul Tău Duh, Care să ne înveţe, să ne lumineze şi să sfinţească sufletele noastre, ca să-Ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia!”
Icosul 4:
Auzind suspinurile ucenicilor Tăi, Stăpâne Doamne, care se întristaseră că Te-ai despărţit de dânşii, le-ai dat binecuvântare preadesăvârşită prietenilor Tăi, zicând: „Nu plângeţi, preaiubiţii
Mei, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc la Tatăl Meu. Căci dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite vouă. Pentru voi M-am pogorât din cer şi pentru voi iarăşi Mă urc la cer, ca să vă gătesc vouă loc. Nu voi lăsa oile pe care le-am adunat şi nu voi uita pe cei ce i-am iubit.” Iar ei, fiind mângâiaţi de aceste dumnezeieşti cuvinte, Ţi-au cântat cu umilinţă:
Iisuse, Preabunule, Cel ce în locul întristării şi al lacrimilor ne-ai dat bucurie, nu ne lipsi pe noi de veşnica veselie în Împărăţia Ta;
Iisuse, Atotbunule, Cel ce ne-ai umplut de bucurie cu Înălţarea Ta, păzeşte sufletele noastre în drumeţia pământească;
Iisuse, Cel ce ne-ai adunat precum cloşca puii săi, nu ne lăsa pe noi să rătăcim pe căile acestei vieţi;
Iisuse, Cel ce ne-ai legat cu legătura dragostei la Cina cea de Taină, nu ne lăsa pe noi ca satana să ne împrăştie ca pe boabele de grâu;
Iisuse, Cel ce pacea Ta ne-ai lăsat-o moştenire, păzeşte-ne să petrecem întru dragostea Ta;
Iisuse, Cel ce ai gătit locaşuri multe în Rai, găteşte-ne şi nouă loc în locaşul Tău ceresc;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 5:
Un nor izvorâtor din Dumnezeu a luminat foarte Înălţarea Ta, Dătătorule de viaţă Doamne, pe care l-au văzut ucenicii când, despărţindu-Te de dânşii, i-ai binecuvântat şi, astfel, cu slavă multă, purtat pe aripile Heruvimilor, ai săvârşit Înălţarea, care mai înainte era de nepătruns din pricina duhurilor răutăţii de sub ceruri şi a stăpânitorilor puterilor văzduhului. Acum însă Tu eşti primit acolo, ca toată făptura văzută şi nevăzută să-Ţi cânte cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul 5:
Văzând cetele îngerilor Înălţarea Ta cu trupul la cer, Împărate al Făpturii, s-au spăimântat, zicând puterilor de sus: „Ridicaţi porţile veşnice, că vine Împăratul Slavei; deschideţi-vă, ceruri, şi voi, ceruri ale cerurilor, ca să primiţi pe Domnul puterilor şi vă închinaţi Lui!”, zicând:
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea Slavei Tatălui, luminează-ne pe noi cu lumina feţei Tale;
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea minţilor cereşti, luminează-ne pe noi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale;
Iisuse, Cel ce ai venit cu mare slavă, înalţă-ne şi pe noi cu mintea la ceruri;
Iisuse, Cel Mare şi Lăudat în muntele Tău cel sfânt, vesteşte adevărul Tău peste tot pământul;
Iisuse, Cel ce ai mărit până la ceruri mila Ta, arată peste tot pământul slava Ta;
Iisuse, Cel ce ai şezut pe cerurile cerurilor, în veci să fie cuvântul Tău în inimile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 6:
Propovăduitorii Slavei Dumnezeieşti, începătorii cetelor îngereşti, Tronurile, Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi, deschizând împreună toate înălţimile cereşti, Te-au întâmpinat pe Tine, Stăpâne al tuturor, şi văzând înălţarea Ta cu trupul, unii pe alţii cu mirare au întrebat: „Cine este Acesta, Care a venit în Edom, Drept şi Puternic în lupte? Cine este Acesta, Care a venit din Vosor în trup? De ce este roşie îmbrăcămintea Lui? Pentru că a fost înmuiată în sângele Celui ce a purtat coroană de spini. Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei, Mielul lui Dumnezeu, Care S-a jertfit şi a înviat pentru mântuirea lumii. Acum Acesta vine în trup, ca să stea de-a dreapta lui Dumnezeu. Acestuia acum să-I cântam: Aliluia!”
Icosul 6:
Ai strălucit de slavă Dumnezeiască, Iisuse, când firea omenească s-a îmbrăcat întru aceasta, cu milostivire ai înălţat-o şi împreună cu Tatăl ai aşezat-o şi ai îndumnezeit-o. Iar cetele cereşti fără de trupuri, minunându-se, s-au spăimântat şi, cuprinse de frică şi de tulburare, au preaslăvit iubirea Ta de oameni. Împreună cu acestea şi noi, pământenii, slăvind coborârea şi Înălţarea Ta la ceruri cea pentru noi, ne rugăm, zicând:
Iisuse, fiind izvorul vieţii, prin Înălţarea Ta la cer ne-ai arătat nouă, celor de pe pământ, calea spre viaţa veşnică în Ierusalimul cel de Sus;
Iisuse, fiind adânc de milostiviri, prin şederea de-a dreapta Tatălui, simţurile noastre cele trupeşti le-ai îndumnezeit;
Iisuse, Cel ce ai luat pe umeri firea noastră cea pierdută, ia asupra Ta şi păcatele noastre cele grele;
Iisuse, Cel ce Te-ai ridicat cu trupul Tău la Tatăl, înalţă şi gândurile noastre ce sunt purtate către cele de jos;
Iisuse, Cel ce de pe pământ Te-ai ridicat întru cele înalte şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, dă-ne şi nouă să şedem de-a dreapta Ta cu cei ce se mântuiesc;
Iisuse, Cel ce din Sion ai arătat strălucirea slavei Tale, învredniceşte-ne să fim părtaşi fericirii Tale veşnice;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 7:
Vrând să înalţi şi să proslăveşti firea omenească cea căzută prin Adam, ca un nou Adam, urcându-Te la înălţimile cereşti, ai pregătit scaunul Tău în veacul veacului – ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi de sânurile Părinteşti nu Te-ai despărţit. Veniţi, dar, să ne închinăm lui Iisus, Cel ce a sărăcit pentru noi şi S-a suit la ceruri, să-I dăm slavă Lui şi să-I cântăm din adâncul sufletului: Aliluia!
Icosul 7:
Curată trăire ne-ai descoperit, Doamne, când Te-ai înălţat cu trupul la cer, ca să înnoieşti lumea cea învechită cu mulţime de păcate, arătându-ne în chip vădit, precum glăsuieşte şi Dumnezeiescul Pavel, că locuirea noastră este în ceruri. Pentru aceasta să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă, mintea la ceruri să o înălţăm şi să-Ţi cântăm Ţie aşa:
Iisuse, Cel ce cu îngerii petreci în ceruri, cheamă-ne şi pe noi să ne luptăm pentru locuinţa cerească;
Iisuse, Cel ce în trup fiind, ai vieţuit cu oamenii, învaţă-ne să ne depărtăm de patimile lumeşti;
Iisuse, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea rătăcită, numără-ne şi pe noi cu turma oilor Tale nerătăcite;
Iisuse, Cel ce ai venit să împreunezi firile dezbinate, uneşte cele de pe pământ cu cele cereşti;
Iisuse, Cel ce ai şezut pe nor uşor, în ceruri, învredniceşte-ne ca, lăsând cele pământeşti, să privim pururea la porţile cereşti;
Iisuse, Cel ce şezi întru slavă pe Tronul Dumnezeirii, dă-ne nouă ca, deschizând ochii, să pricepem din Lege minunile Tale;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!

Condacul 8:
Străină şi minunată este Învierea Ta, străină şi înfricoşată este şi Înăţarea Ta de pe muntele cel sfânt, Dătătorule de Viaţă Hristoase, şi neînţeleasă minţii este şederea Ta cu trupul de-a dreapta Tatălui, despre care David spunea cu duhul: „Zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.” Pentru aceasta toate Puterile Cereşti văzând suirea Ta la ceruri, cu adevărat s-au aşezat la picioarele Tale, cântând în limbi îngereşti cântarea: Aliluia!
Icosul 8:
Cu totul fiind întru cele de Sus, Preadulce Iisuse, când de voie pentru noi Te-ai înălţat cu slavă la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, şi de cele de jos nicicum nu Te-ai despărţit, pentru că ai făgăduit să fii neîncetat în Biserică şi ai spus celor ce Te iubesc: „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.” Această milostivă făgăduinţă pomenind-o şi păstrând-o totdeauna în inimă, Îţi cântăm asa:
Iisuse, Cel ce ai primit, după Înălţarea Ta, toată puterea în cer şi pe pământ, primeşte-ne şi pe noi întru veşnica Ta moştenire;
Iisuse, Cel ce ai plinit bucuria ucenicilor Tăi prin făgăduinţa Sfântului Duh, umple sufletele noastre cu venirea harului Acestuia;
Iisuse, Cel ce Te-ai plecat prin coborârea din ceruri, pleacă şi mândria noastră în faţa măreţiei slavei Tale;
Iisuse, Cel ce ai preamărit toată făptura prin Înălţarea Ta, preamăreşte întru cele de sus şi sufletele noastre, ca să cânte cu îngerii sfinţenia Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce prin cuvântul Tău ai întărit cerurile, întăreşte în inimile noastre cuvintele Tale, ca să nu Îţi greşim Ţie;
Iisuse, Fiul Tatălui, Cel ce ai arătat toată puterea Ta cu duhul gurii Tale, înnoieşte Duhul cel drept înlăuntrul nostru, ca să nu ne pângărim;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 9:
Toată firea omenească cea căzută şi stricată cu păcatele ai luat-o pe umerii Tăi, Stăpâne Doamne, ai zidit-o din nou prin Tine şi, mai presus de orice început şi putere, ai ridicat-o astăzi şi ai dus-o la Dumnezeu-Tatăl şi împreună cu Tine ai aşezat-o pe Tronul ceresc, pentru a o sfinţi, a o slăvi şi a o îndumnezei. Iar Puterile netrupeşti, mirându-se, au zis: „Cine este acest Bărbat Preafrumos, Care nu este Om, ci împreună Dumnezeu şi Om, căruia să-I cântăm acum: Aliluia!”?
Icosul 9:
Dumnezeieştii Tăi ucenici, Mântuitorule, s-au mirat de slăvită Înălţrea Ta şi, privind la cer, s-au întristat văzându-Te cum Te înalţi; şi doi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe, au stat lângă ei şi le-au zis, mângâindu-i: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la noi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer!” Această vestire îngerească despre a Doua Ta Venire, Doamne, auzind-o ucenicii Tăi, s-au bucurat foarte; şi noi, împreună cu dânşii, Îţi cântăm cu bucurie aşa:
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi întru toată slava Ta, vino degrabă, împreună cu sfinţii Tăi îngeri;
Iisuse, Cel ce vei veni iarăşi să faci dreapta judecată, vino cu slavă întru lumina celor sfinte ale Tale;
Iisuse, Cel mare şi înfricoşător întru toate cele dimprejur, miluieşte şi apără cu blândeţe toate cele de pe pământ;
Iisuse, Cel preaslăvit în Sfatul celor Sfinte ale Tale, Însuţi ne proslăveşte în cereasca Ta Împărăţie;
Iisuse, Cel ce ai străbătut cerurile cu trupul, binevoieşte să treci şi sufletele noastre prin vămile văzduhului, ca să privim la faţa Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat pe norii cerului, învredniceşte-ne să Te vedem, cu veselie şi cu îndrăzneală, în ziua cea de pe urmă întru slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 10:
Vrând să mântuieşti pe ucenicii Tăi care erau împreună cu Tine, Hristoase Mântuitorule, Te-ai ridicat la ceruri ca să le pregăteşti loc, pentru că în casa Tatălui Tău multe locaşuri sunt, precum Însuţi ai spus, mergând la patimă şi zicând: „Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.” Pentru aceasta învredniceşte-ne, Doamne, ca după moartea noastră să dobândim biserica nefăcută de mână omenească şi veşnică în ceruri, nu din lemn sau din fân sau din trestie, care nu stă în faţa focului, ci din aur sau argint sau pietre preţioase, zidită pe temeiul Tău, unde Te vom slăvi şi Îti vom cânta: Aliluia!
Icosul 10:
Împărate Preaveşnic, Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălţat la ceruri cu preacuratul Tău trup şi pe noi, pe toţi, ne-ai chemat în Patria noastră cerească, izbăveşte-ne pe noi de vicleniile lumeşti şi de patimile trupeşti şi ne dăruieşte încă în zilele vieţuirii noastre în trup să ne împărtăşim cu cuget curat de viaţa cerească şi totdeauna să primim în Taina Dumnezeieştii Euharistii hrana cea cerească, şi din inimă curată şi cu duh drept să-Ţi cântam aşa:
Iisuse, Marele Arhiereu al bunătăţilor ce vor să fie, prin Înălţarea Ta ai străbătut cerurile cu trupul şi nu ai intrat în biserică făcută de mâini omeneşti, ci chiar în cer, ca să ne aşezi pe noi în Faţa lui Dumnezeu;
Iisuse, Făcătorul a toate, cort nefăcut de mână omenească ai înălţat şi ai intrat în Sfânta Sfintelor la Tatăl, cu sângele Tău, ca să ne găteşti nouă mântuire veşnică;
Iisuse, Mielul cel nevinovat şi dumnezeiesc, Tu singur Te-ai jertfit pentru păcatele lumii, ca să ridici păcatele celor mulţi; ridică la Tronul Dumnezeiesc şi jertfa pentru păcatele noastre;
Iisuse, slujitorul Noului Legământ, Cel ce singur Te-ai înălţat la Tatăl ca să deschizi drum spre Cortul ceresc, primeşte şi suspinurile pentru necurăţia noastră;
Iisuse, Preaiubitul nostru Mire, Cel ce ai gătit Cămară Luminoasă în ceruri, găteşte-ne acolo loc, celor ce Ţie Unuia Îţi slujim;
Iisuse, Bunule Păstor, Cel ce ai gătit turmei Tale pajişte cerească în Rai, dăruieşte-ne cununi şi nouă, celor ce Îţi slujim Ţie;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 11:
Cântare de umilinţă aduce Dumnezeieştii Tale Înălţări, Cuvântule, Maica Preacurată, ceea ce Te-a născut pe Tine. Căci aceasta, în timpul patimilor Tale, mai mult decât toţi, ca o Maică, a suferit pentru Tine; pentru aceasta, prin proslăvirea trupului Tău, trebuia ca dânsa să se îndulcească de multă bucurie, şi cu această mare bucurie a coborât cu Apostolii de pe Muntele Eleonului şi, întorcându-se toţi la Ierusalim, au intrat în foişor, şi într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile, aşteptând pogorârea Sfântului Duh, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!
Icosul 11:
Lumină veşnică şi nestricată a strălucit la toată lumea de pe Muntele Măslinilor, unde au stat preacuratele Tale picioare, Hristoase Mântuitorule, deoarece Te-ai înălţat cu slavă la ceruri cu trupul, ai deschis porţile cereşti închise prin căderea lui Adam, şi Însuţi fiind Calea, Adevărul şi Viaţa, ai deschis cale oricărui trup către locaşul Tatălui Tău Ceresc, aşa cum ai spus ucenicilor Tăi, zicând: „De acum veţi vedea cerurile deschise şi îngerii lui Dumnezeu urcându-se şi coborându-se peste Fiul Omului.” Pentru aceasta, cunoscând calea Ta, că nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Tine, Îţi cântăm acestea:
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la Tatăl pe nori de lumină, luminează sfeşnicul cel stins al sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la cele de sus întru luminile sfinţilor Tăi, aprinde în inimile noastre focul Tău cel de viaţă făcător;
Iisuse, Cel ce ai strălucit, prin Înălţarea Ta întru cele de sus, mai mult decât soarele, încălzeşte cu căldura Duhului Tău răceala sufletelor noastre;
lisuse, Cel ce cu Lumină din Lumina Dumnezeirii Tale ai strălucit lumii, luminează-ne cu lumina cuvintelor Tale pe noi, cei ce dormim în noaptea păcatelor;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, Cel ce ai răsărit din Fecioară, dăruieşte-ne şi nouă în tot locul vestirea Ta;
Iisuse, Lumina cea neînserată, Care vei veni precum fulgerul de la răsărit, nu ne arde pe noi atunci cu focul mâniei Tale;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 12:
Har peste har ne-ai dăruit nouă, Preadulce Iisuse, spre desăvârşirea sfinţilor şi spre zidirea Sfintei Tale Biserici, deoarece Te-ai înălţat la ceruri cu preacuratul Tău trup şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Tu acum Te-ai ridicat mai presus decât cerurile, ca să plineşti toate spre desăvârşirea sfinţilor şi zidirea Bisericii Tale; pentru aceasta ai prădat iadul şi Te-ai dăruit oamenilor, ca să-i dobândeşti pe toţi întru unirea credinţei şi cunoaşterea Ta, a Fiului lui Dumnezeu, ca bărbat desăvârşit, şi astfel primind mântuirea, să-Ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia!
Icosul 12:
Cântând Înălţarea cea de voie la ceruri, ne închinăm şederii Tale, Stăpâne, de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, slăvim împărăţia Ta în cer şi pe pământ şi credem cu Apostolii Tăi căci cu chipul cu care Te-ai ridicat la cer, cu acelaşi vei veni iarăşi pe nori cu slavă şi cu putere multă. Atunci nu ne ruşina pe noi, cei ce credem întru Tine şi Îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce împreună cu Tatăl şezi pe Tronul Dumnezeirii, învredniceşte-ne şi pe noi, cu ajutorul Tău, să biruim lumea şi să stăm împreună cu Tine în Împărătia Ta;
Iisuse, Cel ce împreună cu Duhul Sfânt Mângâietorul eşti închinat, nu ne lipsi pe noi de Pogorârea Acestuia, întru slujirea Ta, după Înălţarea Ta;
Iisuse, Cel ce în ceruri eşti împreună cu Heruvimii şi Serafimii şi cu cetele Sfinţilor, dă-ne şi nouă, celor ce ne rugăm Ţie, să Te simţim pe Tine;
Iisuse, Cel ce ne-ai dăruit nouă Sfintele Tale Biserici, ajută-ne ca, prin şederea în biserică, să credem că ne af1ăm în ceruri;
Iisuse, Cel ce pe Preacurata Ta Maică, după înălţarea Ta, împreună cu Apostolii, ai lăsat-o să fie rugătoare pentru întreaga lume, nu ne lăsa pe noi fără mijlocirea ei şi a sfinţilor Tăi;
Iisuse, Cel ce după Înălţarea Ta ne-ai lăsat pe pământ Biserica, Mireasa Ta, până la sfârşitul veacului, nu ne lipsi pe noi, fiii Tăi, de binecuvantatele Tale daruri;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!
Condacul 13:
O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer şi prin şederea de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui ai miluit şi îndumnezeit firea noastră cea căzută, caută din înălţimile cereşti la neputincioşii Tăi robi cei plecaţi spre pământ şi ne dăruieşte nouă putere să biruim toate ispitele ce vin de la trup, de la lume şi de la diavolul, ca să cugetăm la cele de sus, şi nu la cele pământeşti. Şi ne păzeşte de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, care se ridică împotriva noastră. Iar la sfârşitul vieţii pământeşti, înalţă sufletele noastre în locaşurile cereşti, unde, împreună cu toţi sfinţii, să cântăm: Aliluia! (de trei ori).
Apoi se zic din nou Icosul 1şi Condacul 1.
RUGĂCIUNE
Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale Învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: „Cine este Acesta, Care a venit cu slavă, puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei!” Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta Înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici, pe pământ, suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului. Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie, Doamne, ca prin preaslăvită Înălţarea Ta să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când, dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde, stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi preasfânt numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

acatistul sf. ioan valahul

2010-05-12T00:01:00.000-07:00

Acatistul Sfântului Ioan Valahul Noul Mucenic
(12 mai)

Dupa obisnuitul început se zic:

Condacul 1:
Nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, Mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi, ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi, cu mulţumire să-i cântam: Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Icosul l:
Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bine-plăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:
Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;
Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopole;
Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;
Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;
Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, moştenitor al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:
Deşi tânăr cu vârsta, ai dovedit curată înţelepciune când ai ales mai bine a pătimi pentru Ziditorul şi a muri pentru El, decât a trăi şi a avea câştigare vremelnică; căci ai dorit a te încununa cu cununa muceniciei şi a cânta Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Slavă Ţie, Atotputernice Doamne, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe sfinţii Tăi, mucenici, apostoli, cuvioşi şi drepţi, ca să ne arate voia Ta, spre a ne împărtăşi de negrăitele Tale bunătăţi; şi aşa să se proslăvească numele Tău cel întrutot sfânt, iar alesului Tău să-i cântăm:
Bucură-te, Ioane Valahule, de Dumnezeu cinstitorule;
Bucură-te, cel ce vezi şi guşti acum înalte desfătări;
Bucură-te, ocrotitor al orfanilor;
Bucură-te, cel ce scapi din nevoi pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, că izbăveşti pe cei ce se află în primejdii;
Bucură-te, mângâierea întristaţilor;
Bucură-te, izvor nesecat de alintări duhovniceşti;
Bucură-te, că luminezi pe cei întunecaţi la minte;
Bucură-te, floare îmbobocită a creştinătăţii;
Bucură-te, far de lumină în cărările tinerimii;
Bucură-te, că pentru legea creştină vitejeşte ai luptat;
Bucură-te, cel ce te rogi şi mijloceşti pentru noi toţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:
Credinţa ortodoxă mult a fost încercată de-a lungul vremurilor şi în laturile pământului, ca să se întărească temeliile sale. Ieşind dar, voi, slăviţi mucenici, din rândurile popoarelor, v-aţi pus viaţa pentru întărirea ei, dând liniştea şi sângele vostru pentru întinderea Împărăţiei lui Dumnezeu, ca noi cu un glas să putem cânta totdeauna: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Viaţa ta plină de necazuri şi cu totul lipsită de bucurii pământeşti a fost, Preafericite Ioane. Că din copilărie te-au smuls de lângă sânul părinţilor tăi şi te-au purtat pe drumuri nesfârşite, în amară robie. Pentru că tuturor împotrivirilor le-ai făcut faţă cu vrednicie, de aceea îţi cântăm laude ca acestea:
Bucură-te, robule, cel ce duci rugăciunea noastră către Stăpânul cel Preaîndurat;
Bucură-te, cel ce cu vrednicie în veacul al XVII-lea ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, că pe timpul lui Mihnea, voievodul cel turcit, ţi-a fost dat să pătimeşti;
Bucură-te, că agarenii, luându-te rob, te-au târât în chinuri spre Ţarigrad;
Bucură-te, cel ce în împărăteasca cetate ai primit cununa muceniciei;
Bucură-te, jertfă bineprimită înaintea Domnului;
Bucură-te, că nu ai ales să te bucuri de cele pământeşti;
Bucură-te, că bucuriile tale în ceruri ţi le-ai adunat;
Bucură-te, că şi astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te, mângâierea maicilor îndurerate;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, obraz sfânt, de Domnul mângâiat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:
Trimite-ne nouă, sfinte, de la Dumnezeu hrană de mântuire, ca să nu pierim de mulţimea păcatelor. Căci noianul greşelilor noastre numai nemărginita milostivire a lui Dumnezeu îl poate covârşi; şi aşa, împreună cu tine, să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Legat şi bătut, purtat ai fost pe drum lung, în vreme de iarnă; dar nici gerul, nici foamea, nici semnul însângerat al legăturilor nu au slăbit virtutea ta; că pe toate le-ai răbdat cu bărbăţie în trupul tău fraged; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, mucenic tânăr, dar viteaz;
Bucură-te, cel ce ca şi Stăpânul şi Domnul ai pătimit;
Bucură-te, umbrar de odihnă pentru prigoniţii vieţii;
Bucură-te, toiagul şi călăuza călătorilor la drum lung;
Bucură-te, mângâierea celor îndepărtaţi de ţara lor;
Bucură-te, râvnitorule pentru slobozenie şi pace;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru înfrăţirea oamenilor;
Bucură-te, izbăvitorule de prădăciuni;
Bucură-te, că te desfătezi în cămara cea de sus;
Bucură-te, că senin ai mers spre locul muceniciei tale, mulţumind lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu multă răbdare ai îndurat chinurile, foamea şi oboseala;
Bucură-te, cel ce, robit fiind cu trupul, nu ai pierdut slobozenia duhului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:
Pe cât de lung a fost drumul robiei şi al pătimirilor tale, o, Fericite Ioane, pe atât de scurtă ţi-a fost calea vieţii celei de jos. Dar plăcutu-I-a Milostivului Stăpân cum tinereasca ta făptură s-a împodobit cu cununa ostenelilor biruitoare, şi, chemându-te la Sine, Îi cânţi cu veselie: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Ca şi când poverile robiei nu ar fi fost de ajuns, uneltirile celui viclean aprind patima cea blestemată a păgânului agarean, care cumpărându-te cu aur, privea cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară a făpturii tale. Deci l-ai înfruntat pe acesta, mărturisindu-te rob al lui Hristos, Care te-a răscumpărat odinioară cu preţ de sânge nevinovat, iar nu rob al patimilor păgâne şi urâte. Drept care vrednic eşti de cinstire ca aceasta:
Bucură-te, cel ce ca un al doilea David ai biruit pe Goliat;
Bucură-te, căci ca un nou Nestor ai tăiat rădăcinile poftei celei dobitoceşti;
Bucură-te, că ai mărturisit adevărul faptei cu curajul deplinei răspunderi;
Bucură-te, că de judecata vizirului nu te-ai temut;
Bucură-te, că din nou ai fost dat în robie ismaelitencei din Ţarigrad, şi supus altui fel de ispite;
Bucură-te, că nu ai luat în seamă ispitirile tinerei ismaelitence;
Bucură-te, că ţi-ai păzit cu străşnicie feciorescul trup, ca pe un templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;
Bucură-te, suflet de Dumnezeu blagoslovit;
Bucură-te, cel plin de virtute;
Bucură-te, înţelepciune înaltă în trup tineresc;
Bucură-te, faptă vie pentru toţi spre pilduire;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:
Din rob puteai să fii slobod, din sărac să te îmbogăţeşti, din pripăşit, om cu aşezare. Dar cu ce preţ? Întinându-ţi trupul şi pierzându-ţi sufletul, pentru bunătăţi vremelnice şi pieritoare. Iar tu ai ales a cânta lui Dumnezeu cântare curată: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Ne minunăm de cugetarea ta cea dreaptă, cinstitule mucenic. Că frăgezimea minţii tale, la vârsta de 18 ani, a ştiut să aleagă fără greş lucrul cel mai de preţ. Că ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Şi de ar câştiga lumea toată, dar sufletul şi l-ar pierde, ce bun a dobândit? Vrednicule de laudă, primeşte şi de la noi cântările acestea:
Bucură-te, minte vârstnică în trup nevârstnic;
Bucură-te, temelie de piatră a credinţei;
Bucură-te, neprecupeţită iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, viteaz împotrivitor la păgâneşti furii;
Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te roagă pe tine;
Bucură-te, cel ce ţi-ai păstrat curăţia trupului;
Bucură-te, că ochii duhului tău au putut privi peste deşertăciunea veacurilor;
Bucură-te, că nădejdea ţi-ai pus numai în Hristos Dumnezeu, de la Care putere ai primit şi biruinţă ai dobândit;
Bucură-te, că mintea ta a fost luminată de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, logodnic al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, comoară scumpă a lumii creştine;
Bucură-te cel ce prin moartea-ţi trupească ai chezăşuit nădejdea nemuririi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:
Când suntem în necazuri şi în strâmtorare, pândiţi de ispite omeneşti şi de iscodirile celui viclean, gândul îl îndreptăm către Mântuitorul Hristos, Cel ce a poruncit oarecând: „Înapoia Mea, satano!” Pentru că, prin mijlocirile sfinţilor Săi fiind izbăviţi, să cântăm Treimei Celei deofiinţă cu toţii într-un glas: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Îndurat-ai amărăciunea înstrăinării, suferinţele robiei, îmboldirile multor feluri de ispite de la agareanul cel păgân şi de la femeia cea de acelaşi neam cu el, şi pe toate le-ai înfruntat cu destoinicie creştină. Multă mâhnire ţi-a adus însă poftirea nelegiuitei femei de a te lăsa de credinţa creştină, ca să te poată avea soţ după legea ei. Valuri de împotrivire au ţâşnit atunci din inima ta şi, oţelindu-te, ai mărturisit cu hotărâre pe Hristos Domnul, de Care nici viaţa, nici moartea nu te-au putut despărţi; pentru aceasta auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, dar, viteazule mărturisitor;
Bucură-te, cel ce ai gustat amarul asupririi păgâneşti;
Bucură-te, că ai rămas neclintit în hotarele credinţei;
Bucură-te, că te împărtăşeşti de lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, făclie nestinsă din policandrul ceresc, cel cu mii de braţe al sfinţilor;
Bucură-te, rugător neadormit pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce pe cei greşiţi îi aduci la pocăinţă;
Bucură-te, aducător de înviorare duhovnicească;
Bucură-te, pavăză sigură a tinerilor evlavioşi;
Bucură-te, cumpănă înţeleaptă a vârstnicilor cuvioşi;
Bucură-te, că şi copiii te cinstesc după putere;
Bucură-te, că nici trupul nu ţi-ai întinat, nici credinţa nu o ai lepădat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:
Aprins fiind de dumnezeiască râvnă, ţi-ai adunat puterile, ţi-ai întărit duhul şi, cu ochii lăuntrici ţintă la cer, ai înfruntat nelegiuirea. Ca bucurându-ne şi noi, cu veselie sfântă să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Adusu-ţi-ai aminte, Ioane Valahule, că şi Iosif, fiul lui Iacob cel de demult, a înfruntat ademenirea femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Că încercările vieţii sunt îngăduite de Dumnezeu spre lămurirea credinţei. Prin atâtea trecând şi pe toate biruindu-le, noi te cinstim cu cântări glăsuitoare ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai războit împotriva îndulcirilor pământeşti;
Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai amăgit;
Bucură-te, cel ce ţi-ai preţuit întru totul viaţa, jertfind-o pentru Hristos;
Bucură-te, că prin jertfa ta te-ai făcut trâmbiţaş al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că faptele tale întăresc credinţa noastră;
Bucură-te, că, lăudând vredniciile tale, slăvim pe Atotputernicul Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai înţeles că pentru Hristos a muri este în fapt cu El veşnic a vieţui;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele;
Bucură-te, cel asupra poftelor biruitor;
Bucură-te, al înstrăinaţilor povăţuitor;
Bucură-te, al tuturor către Dumnezeu mijlocitor;
Bucură-te, cel din cetatea cea de sus priveghetor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:
Văzându-se înfruntată aspru de tine, ismaeliteanca şi-a dezlănţuit răzbunarea dându-te pe mâna mai-marelui cetăţii, care te-a azvârlit în temniţă. Dar nici negura şi umezeala temniţei nu te-au spăimântat, nici nu te-au împiedicat a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
O, temniţă înfricoşătoare! Cât de groase au fost zidurile tale şi cât de grea povara beznei tale! Şi, ca şi când închiderea înăuntrul tău, în lanţuri ferecate, nu ar fi fost de ajuns, s-au adăugat sfântului mucenic cumplite şi ucigătoare chinuri, ca noi să-i cântăm cu săltări duhovniceşti aşa:
Bucură-te, că pentru Dumnezeu pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cel ce acum faţa lui Dumnezeu nemijlocit o priveşti;
Bucură-te, că floarea tinereţii cu vederea o ai trecut;
Bucură-te, purtător de finicul păcii lăuntrice;
Bucură-te, că oricare aleargă la ajutorul tău nu iese deşert;
Bucură-te, descoperirea gândurilor ascunse;
Bucură-te, cel ce trezeşti conştiinţele;
Bucură-te, că pentru cei cuprinşi de patimi eşti rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, vestitor de bucurii duhovniceşti;
Bucură-te, lumină aprinsă în bezna nepăsărilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:
Moartea pe martiri nu-i înspăimântă, căci dragostea de Hristos învinge toate. Neocolind aceştia moartea cea trupească şi dispreţuind-o, ei primesc cu seninătate trecerea spre veşnica Împărăţie, unde cu cetele cele de sus dănţuiesc şi cântă Dumnezeirii fără oprire: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Miratu-s-a făptura de mirarea ta cea multă, că neşovăielnic ai străbătut drumul drept al credinţei, mărturisind astfel pe Dumnezeul Cel întreit Sfânt, Căruia şi noi dimpreună cu tine ne închinăm şi, bucurându-ne, te lăudăm grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce prin spânzurare nemurire ai agonisit;
Bucură-te, că prin răbdare sufletul ţi-ai mântuit;
Bucură-te, că din mâna Domnului ai primit cununa biruinţei;
Bucură-te, că de sus ţi-a venit răsplata credinţei;
Bucură-te, că numele tău în cartea vieţii s-a scris;
Bucură-te, că astăzi dănţuieşti în cerescul Paradis;
Bucură-te, că nu te-au amăgit cele trecătoare;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să preţuieşti pe cele nepieritoare;
Bucură-te, al celor din primejdii apărător;
Bucură-te, al celor întristaţi de nădejde dătător;
Bucură-te, al ispitiţilor întăritor;
Bucură-te, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:
Cum să te slăvim mai bine, vrednicule mucenic, decât lăudând îndelunga ta răbdare şi iubirea de cele înalte? Căci fire omenească având, spre cele îngereşti ai râvnit. Pentru care cu toţii cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Văzând păgânii că nu te lepezi de credinţa ta şi nu te supui poftelor stricăcioase, cerut-au vizirului să te omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să facă aceasta. Şi te-au dus călăii de te-au spânzurat. Deci, ca cel ce ai primit încoronare mucenicească, vrednic eşti de cântări ca acestea:
Bucură-te, Ioane de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, mucenice preafericit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, cel cu trupul nepângărit;
Bucură-te, pildă de sufletească tărie;
Bucură-te, rază dătătoare de bucurie;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:
Slavă lui Dumnezeu pentru toate, a zis oarecând Ioan cel cu gură de aur, încheindu-şi în surghiun viaţa cea pământească. Iar tu, Ioane Valahule, privind cu ochii duhului tău dincolo de hotarele zărilor şi veacului acestuia, ai mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Cu cântări cinstim amintirea ta, fericim chinurile tale şi neclintită răbdarea ta, mărim şi lăudăm bărbăţia ta cea neînvinsă, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător şi păzitor al nostru, şi din inimă grăind:
Bucură-te, tânăr mult ispitit;
Bucură-te, luptătorule neostenit;
Bucură-te, nădejdea tinerilor cea tare;
Bucură-te, în nevoi a lor apărare;
Bucură-te, izbăvitorul celor umiliţi;
Bucură-te, scăparea celor prigoniţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe cei în suferinţă;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de biruinţă;
Bucură-te, cel ce risipeşti gândurile necurate;
Bucură-te, alungătorul poftelor spurcate;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:
O, răbdătorule de chinuri, preafericite noule mucenice, purtător al semnelor de biruinţă, Sfinte Mucenice Ioane Valahule, ascultă acum nevrednica rugăciune ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri şi de ispite, spre a cinsi pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu, Cel de oameni iubitor, ca împreună cu tine, în veacul ce va să fie, să-I cântăm Lui: Aliluia! Aliluia! Aliluia! ( de 3 ori)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

RUGĂCIUNE

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelepciune şi minunat întru lucruri! Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta, şi să nu lase neamul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără fund al neştiinţei de cele înalte şi al păcatului.
Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bineplăcuţi Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.
Însuţi dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră. Căci Tu ştii neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui. Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire. Ca pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toate zilele vieţii noastre, binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi Izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Botezului Domnului - 6 ianuarie

2010-01-05T23:54:00.000-08:00

Condacul 1:

Pe Tine, Împăratul cerului şi al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoşat şi tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat şi toată făptura s-a bucurat. La păcătoşi şi la vameşi ai venit, ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulţumire Îţi cântăm: Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, Slavă Ţie!

Icosul 1:

Veniţi în grabă astăzi, puteri îngereşti, văzând pe Stăpânul Hristos venit la repejunile Iordanului să cureţe păcatul lui Adam şi, cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviţi marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om şi neştiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviţi dumnezeiasca Arătare a lui Hristos, cântaţi Lui ca şi la Bethleem aceste laude:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;
Slavă Ţie, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob;
Slavă Ţie, Mântuitorul lumii, căci ca un om ai venit la Ioan să Te botezi;
Slavă Ţie, Luminătorul făpturii, căci ca un nou Adam, păcatele lui Adam cel căzut ai purtat;
Slavă Ţie, Lumina cea fără de început, care la Iordan ai vrut să strălucească lumina cea mare a cunoştinţei la toată lumea;
Slavă Ţie, Soarele Dreptăţii, care ai dorit să dăruieşti oamenilor în Arătarea Ta, prealuminoasa dimineaţă a harului;
Slavă Ţie, Cel ce ai venit să scapi lumea de vechea înşelăciune;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai arătat nouă marea taină a credinţei;
Slavă Ţie, Cel ce ai săvârşit pentru noi minuni mari cu ape multe;
Slavă Ţie, Cel ce ai luminat cerurile şi tot pământul cu lumina învăţăturilor Tale;
Slavă Ţie, Cel ce pe faraon cel gândit l-ai înecat în repejunile Iordanului;
Slavă Ţie, Cel ce ai adus oamenii, prin apele Botezului, la viaţă veşnică;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 2-lea;

Văzând cu Duhul Dumnezeiescul Înaintemergător venirea Ta în lume, Hristoase, a venit la Iordan şi luminat a grăit oamenilor: „S-a apropiat Izbăvirea noastră. Siliţi-vă să-L întâmpinaţi pe Dânsul şi cu buze neîntinate să-I cântăm: Aliluia!”

Icosul al 2-lea:

Gând ceresc având întru sine, Luminătorul lumii, marele Înaintemergător, a grăit către oameni: „Curăţiţi-vă, pentru că vine Hristos să izbăvească lumea din stricăciune şi să dezlege blestemul lui Adam cel întâi zidit. Să se bucure pustia Iordanului şi precum crinul să înflorească, iar pământul să se bucure acum. Pregătiţi căile Domnului şi drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru” şi cântaţi cu veselie unele ca acestea:
Slavă Ţie, Lumina cea nespusă, Care ai fost vestită de Luminătorul lumii;
Slavă Ţie, Cuvânt nepătruns, Care ai fost prezis de glasul Înaintemergătorului Tău;
Slavă Ţie, Foc curăţitor, căci cu lucrarea Ta se stinge toată necurăţia;
Slavă Ţie, Izvor binecuvântat, prin care toată firea omenească se sfinţeşte;
Slavă Ţie, Făcătorul cerului şi al pământului, Care ai binevoit a Te boteza de rob;
Slavă Ţie, Fiule, Unule-Născut, Care ai binevoit să Te arăţi la Iordan;
Slavă Ţie, Împăratul Adevărului, că Înaintemergătorul s-a temut să-Ţi dezlege cureaua încălţămintei;
Slavă Ţie, Stăpânul făpturii, că tot neamul omenesc s-a veselit de Botezul Tău;
Slavă Ţie, Dumnezeule Preaveşnic, că Arătarea Ta luminează şi înţelepţeşte pruncii;
Slavă Ţie, Lumina lumii, că venirea Ta luminează şi înţelepţeşte orbii;
Slavă Ţie, că întru lumina Ta vom vedea lumină;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 3-lea

Înţelegând Înaintemergătorul puterea Dumnezeirii Tale, Hristoase, cu frică privindu-Te venind la Iordan, se bucura cu duhul şi sălta arătându-Te cu mâna şi grăind oamenilor: „Acesta este Cel ce izbăveşte lumea din stricăciune. Acesta este Cel ce ne liberează din necazuri. Acesta este Cel ce din robi ne face fiii lui Dumnezeu. Acesta, în locul întunericului, luminează oamenii cu apa Dumnezeiescului Botez. Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii, pe Acesta întâmpinându-L să-I cântăm: Aliluia!”

Icosul al 3-lea

Având bogăţie de milostivire, ai venit, Iisuse, la păcătoşi şi la vameşi, la râul Iordanului, pentru că nu ai mai răbdat să vezi neamul omenesc muncindu-se de diavolul, ci ai venit ca să-l întrebi iarăşi pe Adam: „Unde eşti? Nu te ascunde de Mine. Vreau să te văd dacă eşti gol şi dezbrăcat şi astfel să te învredniceşti să nu te mai ruşinezi.” Pentru aceasta propovăduim marea Ta coborâre, cântându-Ţi unele ca acestea:
Slavă Ţie, Păstorul cel Bun, că ai voit să cauţi oaia cea rătăcită;
Slavă Ţie, Fiule, Unule-Născut, căci ai venit să o porţi pe aceasta pe umerii Tăi;
Slavă Ţie, Milostivire nemăsurată, că Te-ai pogorât la omul cel căzut;
Slavă Ţie, Iubire nespusă, că ai scos pe oameni din deznădejde;
Slavă Ţie, Cel ce întăreşti mâinile slăbănogite ale bolnavilor;
Slavă Ţie, Cel ce vindeci picioarele slăbănogite ale şchiopilor;
Slavă Ţie, Cel ce veseleşti pustia însetată precum câmpia Libanului;
Slavă Ţie, Cel ce pustia Iordanului precum Carmelul ai înfrumuseţat-o;
Slavă Ţie, Rouă de viaţă dătătoare;
Slavă Ţie, că eşti mult îndurat, precum trestia care se pleacă;
Slavă Ţie, Cel ce ai venit să cauţi şi să mântuieşti pe cel pierdut;
Slavă Ţie, Cel ce ai venit să-l chemi pe Adam cel izgonit;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 4-lea:

Furtună de gânduri îndoite avea întru sine Înaintemergătorul, când Tu, Hristoase, Împărate, ai venit ca un om la râul Iordanului şi ai vrut să primeşti botezul ca un rob, zicând: „Întinde mâna ta şi te atinge de capul Meu!”, şi frica l-a cuprins, săvârşind cele poruncite. Cuprins a fost de tremur Înaintemergătorul, zicând: „De ce ai venit la rob, Doamne, neavând păcate? Cum să botez pe Cel ce poartă necazurile lumii? Cum să luminez pe Luminătorul?” Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzind Domnul, Iubitorul de oameni, înălţimea smeritelor cuvinte ale Înaintemergătorului şi văzând temerea lui, i-a zis: „O, bunule Ioane, dacă vrei să fii smerit în faţa Mea, totuşi lasă frica, pentru că trebuie să-Mi slujeşti, căci aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea, ca prin Mine să se cureţe păcatele oamenilor”. Iar noi, înţelegând acest cuvânt al Tău, îţi cântăm:
Slavă Ţie, Hristoase, Lumina cea adevărată, că mila şi dreptatea s-au întâlnit întru Tine;
Slavă Ţie, Împăratul adevărului, că dreptatea şi pacea s-au sărutat întru Tine;
Slavă Ţie, Preadulce Iisuse, că adevărul Tău a strălucit pe pământ, la Bethleem;
Slavă Ţie, Mântuitorule Atotmilostiv, că dreptatea Ta din cer a venit la Iordan;
Slavă Ţie, Curăţirea noastră, că apele Botezului ne fac mai albi decât zăpada;
Slavă Ţie, Lumina noastră, că prin repejunile harului zideşti inimă curată întru noi;
Slavă Ţie, Cel ce prin coborârea Ta cerurile le-ai plecat, iar capul Tău ai vrut să-l pleci sub mâna Înaintemergătorului;
Slavă Ţie, că, acoperind cele de Sus ale Tale, în apele Iordanului ai binevoit să Te afunzi;
Slavă Ţie, Doamne al puterilor, de Care se tem şi se cutremură toate, şi Care ai poruncit Înaintemergătorului să lase frica cea mare;
Slavă Ţie, Părinte al îndurărilor, că la Tine milostivirea este nemăsurată şi necercetată şi cu ea ai acoperit păcatele lumii;
Slavă Ţie, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Mântuitorul nostru, cercetează-ne pe noi cu mare îngăduinţa Ta cea nespusă;
Slavă Ţie, Cel ce Te-ai arătat la toată lumea, Hristoase Dumnezeul nostru, sfinţeşte-ne pe noi cu Arătarea Ta dumnezeiască;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 5-lea:

Fiind Şuvoi izvorâtor din Dumnezeu de har şi bunătate, în repejunile Iordanului ai intrat, ca prin ape să curăţeşti păcatul omenesc. Frică s-a făcut văzând pe Făcătorul cerului şi al pământului dezbrăcându-Se la râu şi primind botezul de la rob. Puterile îngereşti s-au mirat, râul Iordan şi-a întors apele înapoi, neputând suferi focul ce mânca apele lui, şi nici să spele pe Cel Curat şi să şteargă pe Cel fără de păcat. Pentru aceasta veseleşte-te, Iordane, bucuraţi-vă, izvoare şi bălţi, toate adâncurile mării, că astăzi s-a sfinţit firea apelor, liberându-se de stăpânul întunericului ce se ascunsese acolo. Şi toată făptura, veselindu-se, cântă cu noi: Aliluia!

Icosul al 5-lea;

Pe Tine, Stăpânul lumii, văzându-Te Dumnezeiescul Ioan dezbrăcat şi afundat în ape, ca să îneci păcatele lumii şi golătatea lui Adam iarăşi să o îmbraci în haina măririi, s-a cutremurat cu duhul şi a grăit către Tine, Mielul lui Dumnezeu, Care curăţeşti păcatele lumii: „Nu îndrăznesc să mă ating de creştetul Tău. Tu Însuţi mă sfinţeşte şi mă luminează, pentru că Tu eşti Viaţa şi Lumina şi Pacea lumii!” Totuşi, după cuvântul Tău, cu frică şi-a pus dreapta sa pe dumnezeiescul Tău creştet şi, botezându-Te şi pe Tine, fără de păcat fiind, cu bucurie Ţi-a cântat aşa:
Slavă Ţie, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai luat asupra Ta păcatele lumii;
Slavă Ţie, Mântuitorule Milosârde, Care ai binevoit să îneci în apele Iordanului păcatele oamenilor;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai spălat pe noi de întinăciunea păcatelor;
Slavă Ţie, Cel ce ai dezlegat blestemul lui Adam;
Slavă Ţie, că prin dumnezeiasca Ta Arătare pe toţi oamenii i-ai bucurat;
Slavă Ţie, că prin Botezul Tău în Iordan toată lumea ai luminat;
Slavă Ţie, că pentru noi chip de rob ai luat;
Slavă Ţie, că prin sărăcia Ta pe noi ne-ai îmbogăţit;
Slavă Ţie, că prin smerenia Ta stăpânirea vrăjmaşului până la capăt ai dărâmat;
Slavă Ţie, că prin Botezul Tău, Împărăţia lui Dumnezeu în chip vădit ai început să o zideşti pe pământ;
Slavă Ţie, că la Iordan, calea mântuirii tuturor oamenilor ai arătat;
Slavă Ţie, că lumina vederii de Dumnezeu acolo a luminat;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitorul minunat şi Înaintemergătorul Ioan multe le grăia oamenilor veniţi la dânsul, ca să-Ţi gătească Ţie calea, Doamne; totuşi a tăcut în faţa Ta, când ai venit la Iordan, deoarece Tu Însuţi, i-ai spus: „Dacă vorbeşti celor nelegiuiţi şi celor păcătoşi, botează-Mă repede, în tăcere. Nu se cuvine ca gura omului să grăiască cu glas despre Cel ce a venit, Cuvântul lui Dumnezeu, şi despre taina ce s-a săvârşit, pentru că îngerii lui Dumnezeu cu frică I-au stat înainte şi toată făptura s-a cutremurat.” Pentru aceasta şi noi în tăcere adâncă şi cu multă cucernicie îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

La Iordan a strălucit lumii întregi lumină mare şi taină înfricoşată, că Tu, Stăpâne Hristoase, botezându-Te de către Ioan, cu grabă ai ieşit din apă, scoţând împreună cu Tine lumea, şi cerul Ţi s-a deschis. Că precum de demult Adam a închis cerul pentru toţi, tot aşa oamenii, din nou, împreună cu Tine să dobândească intrarea în locaşurile Raiului şi cu dragoste să-Ţi cânte aşa:
Slavă Ţie, Împăratul păcii, Cel ce ai dărâmat peretele cel din mijloc al vrajbei;
Slavă Ţie, Dătătorule de milostivire, Cel ce ai deschis Raiul cel închis prin neascultare;
Slavă Ţie, că la Iordan cerul cel închis prin păcat iarăşi ni l-ai arătat deschis;
Slavă Ţie, că atunci ai făgăduit să ne arăţi îngerii ce urcă şi coboară din ceruri;
Slavă Ţie, că prin coborârea Ta cerurile până la pământ s-au plecat;
Slavă Ţie, că prin Botezul Tău pământul până la ceruri s-a înălţat;
Slavă Ţie, că prin deschiderea cerului tainele negrăite ale lui Dumnezeu întregii lumi s-au arătat;
Slavă Ţie, că prin arătarea lumii cereşti preasfânta şi dumnezeiasca binecuvântare tuturor credincioşilor s-a dat;
Slavă Ţie, Cel ce în vremea lui Ilie cerurile le-ai încuiat, nu ne încuia nouă uşile milostivirii Tale;
Slavă Ţie, Cel ce la Iordan cerurile le-ai deschis, deschide-ne şi nouă uşile cămării Tale dumnezeieşti;
Slavă Ţie, Cel ce ne-ai arătat în Botezul Tău adâncul iubirii Tale de oameni, scoate din adâncul păcatului pe cei deznădăjduiţi;
Slavă Ţie, Cel ce ai ridicat până la al treilea cer pe aleşii Tăi, ridică-ne în locaşurile cereşti pe noi cei căzuţi în adâncul păcatului;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 7-lea:

Vrând, Doamne, Iubitorule de oameni, să mântuieşti lumea ce pierea în păcate, ne-ai descoperit marea taină a Dumnezeieştii şi întreitei Arătări şi, precum la începutul fiinţării lumii, Duhul lui Dumnezeu, ca un dătător de viaţă, Se purta deasupra apelor, aşa şi la Botezul Tău, Doamne, când în râul Iordanului ai vrut să înnoieşti şi să luminezi neamul omenesc şi toată făptura ce suspină împreună cu noi, Acelaşi Duh Sfânt iarăşi S-a pogorât din ceruri în chip de porumbel şi a stat deasupra Ta, ca peste un nou Adam, ca să petreacă de acum în oamenii înnoiţi în baia de apă, şi cu putere de sus fiind îmbrăcaţi, întru înnoirea duhului, să meargă şi să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Făptură nouă ai arătat, Stăpâne al făpturii, la Botezul Tău primit de la Ioan, căci precum în timpul lui Noe ai înecat păcatele celei dintâi lumi, aşa şi în apele Iordanului iarăşi ai înecat păcatele întregii lumi zidită din nou cu foc şi Duh şi apă, săvârşind o minunată înnoire şi renaştere. Cu Duh ai zidit din nou sufletele, cu apă ai sfinţit trupul, povăţuind omul, şi astfel în chip tainic, din apă, zideşti împreună cu Duhul Biserica cea cu mulţi fii, ca să-Ţi cântăm totdeauna aşa:
Slavă Ţie, Ziditorul făpturii, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai coborât la Iordan;
Slavă Ţie, Mântuitorul lumii, Cel ce ai deschis cerurile şi ne-ai arătat nouă Duhul lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, Atotbunule, că Duhul Tău Cel Sfânt ne învaţă dreptatea pe pământ;
Slavă Ţie, Cel ce prin apă şi prin Duh ai înnoit firea noastră cea învechită prin păcat;
Slavă Ţie, Cel ce prin focul Dumnezeirii în repejunile Iordanului ne-ai dăruit lumina cunoştinţei;
Slavă Ţie, Hristoase, că prin Pogorârea Duhului Tău Cel Sfânt ne-ai făcut părtaşi la firea cea dumnezeiască;
Slavă Ţie, că prin Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii ai descoperit oamenilor adevărata vedere a lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, că prin pogorârea Duhului lui Dumnezeu asupra Ta, duhul tăriei şi al înţelepciunii, al vederii şi smereniei şi duhul temerii de Dumnezeu ai vărsat asupra noastră;
Slavă Ţie, că în repejunile Iordanului capetele balaurilor le-ai ars;
Slavă Ţie, că prin arătarea Duhului lui Dumnezeu în chip de porumbel după blândeţile acestuia ne-ai chemat pe noi la curăţie feciorească;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 8-lea:

Înfricoşătoare şi minunată este arătarea Sfintei Treimi la Iordan: mai întâi Fiul Cel Preaiubit S-a arătat în trup, botezându-Se de către robul, îndată Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, apoi Preadumnezeiescul Părinte a glăsuit din ceruri, mărturisind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit!” O, mare şi preaslăvită taină: din cer a tunat Domnul şi Cel de Sus Şi-a deschis glasul Său, ca să se împlinească prorocia părintelui David: „Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul Slavei a tunat, Domnul pe ape multe. Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru strălucire.” Pentru aceasta şi noi Îţi cântăm cu nevrednice buze, din adâncul sufletului: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul eşti întru cele înalte, Iisuse, totdeauna şezând în ceruri cu Tatăl, dar nici de cele de jos nu Te desparţi, născut fiind cu trupul, în Bethleem, din Curata Fecioară, acum la Iordan Te arăţi întregii lumi, ca pe cei ce şedeau întru întuneric şi în umbra morţii să-i luminezi cu lumina Arătării Tale dumnezeieşti. Pentru aceasta, luminaţi fiind cu lumina arătării Treimice, să-Ţi cântăm Ţie, Dumnezeului Celui ce Te-ai arătat şi pe pământ ai fost văzut şi lumea ai luminat:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti închinat întru cei de sus împreuna cu Tatăl şi cu Duhul;
Slavă Ţie, Fiul Tatălui, Cel ce eşti cântat de Înaintemergătorul întru cei de jos;
Slavă Ţie, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi eşti propovăduit de glasul din ceruri;
Slavă Ţie, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi şi de toată lumea eşti numit Preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, că arătându-Te în apele Iordanului, Lumina cea neapusă a Treimii în Botezul Tău ne-ai descoperit;
Slavă Ţie, Cel ce ai fost botezat de mâna robului, şi pe noi, robii Tăi fiind, prin această baie, din nou ne-ai făcut fiii lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, Izvorul vieţii şi al nemuririi, Care iarăşi ne-ai adus pe noi, cei născuţi din apă şi din Duh, la starea fericită a Raiului;
Slavă Ţie, Făcătorul cerului şi al pământului, care prin Botezul Tău de foc vii să faci un cer nou şi un pământ al dreptăţii;
Slavă Ţie, Răsăritul răsăriturilor, Cel ce prin Botezul Tău ai luminat pe cei ce dormeau în întunericul şi în umbra morţii;
Slavă Ţie, Lumină din Lumină, că Lumina cea nevăzută a Duhului Tău a strălucit în sufletele noastre;
Slavă Ţie, Împărate fără de început, că prin apele curate ale Botezului Tău ai spălat păcatul strămoşesc;
Slavă Ţie, Stăpânul făpturii, că pe oamenii cei însetaţi i-ai adăpat din destul;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 9-lea:

Toată firea îngerilor s-a mirat de marea taină a dumnezeieştii Tale Arătări, că pe Adam cel stricat prin păcat l-ai înnoit în repejunile Iordanului, şi capetele nevăzuţilor balauri, ce se încuibaseră acolo, le-ai zdrobit cu Botezul Tău, şi astfel adâncul beznei diavolului l-ai deschis, ca de acolo să ne scoţi pe noi şi să începi a zidi Împărăţia Ta, care nu este din lumea aceasta şi despre care a prorocit David zicând: „Împărăţia Ta este Împărăţie a tuturor veacurilor şi stăpânirea Ta în fiecare neam şi neam”, pe care şi noi proslăvind-o Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Grăitorul de Dumnezeu şi îngerul dumnezeiesc, marele Înaintemergător, prezis a fost de Maleahi Prorocul, că numai el, unul, dintre oameni s-a învrednicit, Doamne, ca la Botezul Tău să vadă venirea Duhului şi să audă glasul Părintelui, mărturisind din ceruri că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, ca să fie primit propovăduitor al Arătării Dumnezeieştii Treimi. Acela a mărturisit oamenilor într-o zi de dimineaţă, zicând: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi a şezut deasupra Lui. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” Iar noi, pricepând această mărturie, proslăvim dumnezeiasca Ta Arătare, Hristoase, cântând:
Slavă Ţie, Dumnezeul Preaveşnic, că eşti mărturisit de glasul Înaintemergătorului;
Slavă Ţie, Miel nevinovat, că prin arătarea Duhului Sfânt eşti mărturisit din ceruri;
Slavă Ţie, Putere preaînaltă, că prin deschiderea porţilor cereşti deasupra Iordanului ne-ai deschis porţile închise ale Raiului;
Slavă Ţie, veşnică milostivire, că prin Botezul Tău ai arătat oamenilor o nouă lume;
Slavă Ţie, Împăratul lumii, Care ai vestit pe pământ pace şi mântuire;
Slavă Ţie, Soarele dreptăţii, că ai strălucit în inimile noastre lumina dreptăţii Tale;
Slavă Ţie, că prin arătarea Sfântului Duh la Botezul Tău ne-ai învrednicit să intrăm cu sufletul curat în cereasca Ta cămară;
Slavă Ţie, că pe Tatăl Ceresc la Botezul Tău ni L-ai arătat, ca toţi cei ce credem în Tine cu dreptate să fim fiii Lui;
Slavă Ţie, că prin Duh şi prin foc ai luminat firea noastră cea înnegrită prin păcat;
Slavă Ţie, că prin apă şi prin Duh ai curăţit prealuminat trupul nostru neputincios şi stricat de patimi;
Slavă Ţie, Dumnezeule, că arătându-Te în trup, toată lumea ai înnoit în repejunile Iordanului;
Slavă Ţie, că luând asupra Ta păcatele lumii, păcatul strămoşesc l-ai înecat în apele Botezului;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti firea noastră cea căzută şi sărăcită, Hristoase Mântuitorule, ai venit la râul Iordan, la păcătoşi şi la vameşi, şi ai primit Botezul de la Ioan, ca să iei asupră-Ţi, acolo, în ape, greutatea păcatelor oamenilor, şi ca un Miel al lui Dumnezeu să fii gata să mergi de bună voie la jertfă şi să răscumperi păcatele lumii cu Scump Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai şi afundat în apele Iordanului ca, îngropându-Te acolo, să Te găteşti pentru botezul morţii, despre care, mergând spre patimă, ai zis: „Cu botez Mă voi boteza şi cât Mă chinuiesc până se vor împlini acestea!” Pentru care şi noi, cu mulţumire, Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveşnic, Iisuse Hristoase, Tu ai venit la Iordan pentru a Te arăta la toată lumea, ca să dezlegi, ca un Judecător Atotmilostiv, osânda lui Adam cel întâi zidit, singur ispitind inimile tuturor să dai viaţă nouă, oamenilor. Pentru aceasta, cu mâna luând lopata cea curăţitoare, aria întregii lumi cu înţelepciune ai curăţit-o, despărţind, precum păstorul, oile de capre. Învredniceşte-ne şi pe noi, cei botezaţi în numele Preasfintei Treimi, să fim mântuiţi şi aşezaţi de-a dreapta Ta, şi bineplăcută să-Ţi fie această cântare:
Slavă Ţie, Arhiereule, că trecând cerurile prin Botezul Tău, pământul l-ai luminat;
Slavă Ţie, Păstorul cel Mare al oilor, că la turma Ta ai venit la Iordan;
Slavă Ţie, că întemeind pământul pe ape, l-ai înnoit la apele Iordanului cu harul Duhului;
Slavă Ţie, că întărind cerul a doua oară deasupra apelor, ai zidit un cer nou, Biserica Ta, în apele Botezului Tău;
Slavă Ţie, Izvorul vieţii noastre, că la izvoarele mântuirii ai chemat pe oamenii Tăi însetaţi;
Slavă Ţie, Propovăduitorule al veşnicului adevăr, că setea noastră cea duhovnicească ai potolit-o fără preţ şi fără argint;
Slavă Ţie, că bogat fiind în milostivire, pentru prea multa dragoste, Te-ai jertfit pentru noi;
Slavă Ţie, că pe noi, cei morţi în păcate, vii ne-ai făcut în apele Botezului;
Slavă Ţie, că Te-ai îngropat în apele Iordanului, ca şi noi să ne îngropăm prin Botez întru moartea şi învierea Ta;
Slavă Ţie, căci cu apele Iordanului Te-ai îmbrăcat ca şi cu o haină, ca şi noi să ne îmbrăcăm cu Tine în hainele luminoase ale dreptăţii şi curăţiei;
Slavă Ţie, că peretele cel din mijloc al vrajbei cu Trupul Tău l-ai dărâmat, ca şi pe noi, cei ce suntem pe mare, departe, să ne apropii de Tine;
Slavă Ţie, că pe toţi oamenii i-ai împăcat în unul Trupul Tău, ca şi pe noi, cei străini şi pribegi, să ne zideşti în Una şi Dumnezeiasca Biserică;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 11-lea

Cântare nouă să-Ţi cânte Ţie, Hristoase, toată făptura, că din Fecioară Te-ai născut şi în Iordan Te-ai botezat. Oamenii duhovniceşte să se veselească, proslăvind sărbătoarea strălucitei noastre luminări şi, împreună cu Dumnezeiescul Grigore, să cântăm zicând: „Este timpul înnoirii, să ne înnoim de sus; ziua rezidirii, să ne îmbrăcăm în Noul Adam; ziua luminării, să ne luminăm Dumnezeieşte”, ca întru înnoirea duhului să începem a umbla şi întotdeauna să cântăm cântarea cerească: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminoasă şi strălucitoare Lumină eşti, Hristoase, Lumină veşnică a Unuia-Născut din Tatăl! Preacinstitul Tău Trup s-a aprins în mijlocul Iordanului ca un luminător, Tu ai strălucit precum soarele şi ai dăruit lumii prin Botezul Tău lumina cea mare şi nevăzută a harului şi adevărului, luminând pe tot omul ce vine în lume, ca oamenii ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii să vadă lumină mare şi să meargă după ea. Luminează-ne, aşadar, şi pe noi, cei ce rătăcim în întunericul păcatului, ca înnoindu-ne şi urcându-ne la înălţime cerească, să-Ţi cântăm aşa:
Slavă Ţie, Luminătorul lumii, că ai venit să ne botezi cu Duhul Sfânt şi cu foc;
Slavă Ţie, Mântuitorul celor păcătoşi, că ai binevoit să ne scoţi din adâncul păcatului;
Slavă Ţie, Lumina cea fără de început şi pururea fiitoare, că ai curăţit întinăciunea sufletelor noastre în apele Botezului;
Slavă Ţie, Lumina care întrece orice strălucire, că în strălucirile sfinţilor Tăi îi luminezi pe cei credincioşi;
Slavă Ţie, Strălucirea slavei Tatălui, că prin arătarea Ta ai izgonit întunericul nevederii;
Slavă Ţie, Cel ce locuieşte întru Lumina cea nepătrunsă, că prin Botezul Tău a strălucit lumina vederii de Dumnezeu;
Slavă Ţie, Lumină din Lumină, că ai strălucit întru întuneric, ca să ne curăţeşti de întunericul păcatelor;
Slavă Ţie, Soarele dreptăţii, Cel ce ne-ai vestit nouă dimineaţa mântuirii, întru lumina faptelor bune învaţă-ne pe noi;
Slavă Ţie, Lumina cea neînserată care a strălucit la Iordan, întru lumina Ta străluceşte-ne lumina cea neapusă a Sfintei Treimi;
Slavă Ţie, Chipul cel prealuminos al Tatălui, dă-ne viaţa cea minunată şi neîmbătrânitoare în baia naşterii din nou;
Slavă Ţie, Biruitorul morţii, din veşnica moarte izbăveşte-ne pe noi;
Slavă Ţie, Îîncepătorul vieţii, îndreptează-ne pe noi la viaţă veşnică;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 12-lea

Harul dumnezeiesc şi mântuitor s-a arătat astăzi tuturor oamenilor în Botezul Tău, Hristoase Mântuitorule, căci ai venit la Iordan, Unule, să curăţeşti păcatele oamenilor şi să zdrobeşti capetele balaurilor ce se încuibaseră acolo, dăruind harul Botezului care dezleagă sufletele şi trupurile noastre. Ca noi cu smerenie şi sârguinţă să alergăm la preacuratul izvor şi să scoatem apa vieţii, că harul Duhului şi darurile tainice şi Duhul cunoaşterii se dau în chip nevăzut tuturor celor ce o scot cu credinţă, Mântuitorule, ca toţi să-Ţi cânte cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, Hristoase, Arătarea Ta mântuitoare, proslăvim toţi Botezul Tău de la Ioan, în apele Iordanului, ne închinăm negrăitei Tale îngăduinţe făţă de omul căzut şi credem cu Înaintemergătorul că Tu cu adevărat eşti Mielul lui Dumnezeu, Care ai luat asupra Ta în apele Iordanului păcatele a toată lumea, ca să le speli şi să le răscumperi cu Preacurat Sângele Tău. Pentru aceasta ne rugăm Ţie: poartă şi nenumăratele noastre păcate şi nu ne lipsi pe noi în această mare şi luminată zi să-Ţi cântăm cu mulţumire şi inimă curată unele ca acestea:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, că ne-ai strălucit în apele Iordanului lumina spre luminarea întregii lumi;
Slavă Ţie, Preaveşnic Dumnezeu, că ne-ai arătat în Botezul Tău mare har şi iubire pentru toţi oamenii;
Slavă Ţie, Mântuitorul celor rătăciţi, că ai venit să cauţi în repejunile Iordanului pe cei pierduţi pe cale;
Slavă Ţie, Biruitorul morţii, că ai binevoit să dăruieşti viaţă nouă şi curată nu după trup, ci întru înnoirea duhului;
Slavă Ţie, Stăpânul vieţii şi al morţii, că ai tocit boldul morţii şi prin Arătarea Ta ne-ai dăruit viaţă nesfârşită;
Slavă Ţie, Făcătorul cerului şi al pământului, că prin Botezul Tău cerul şi pământul s-au veselit pe malurile Iordanului;
Slavă Ţie, Împăratul celor ce împărăţesc, că împărăţia lumii acesteia de aici începe să odrăslească în Împărăţia Ta;
Slavă Ţie, Doamne al celor ce stăpânesc, că cerurile astăzi se deschid tuturor celor ce vor să se mântuiască şi toată firea noastră începe să se curăţească;
Slavă Ţie, Mântuitorul nostru, că ai venit la Iordan să ne mântuieşti pe noi nu după faptele dreptăţii, ci după mare mila Ta;
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că ai sfinţit firea apelor; adapă şi sufletul cel însetat cu apa cucerniciei, după mare mila Ta;
Slavă Ţie, Fiule Unule-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, hrăneşte inima mea cu arătarea cuvintelor Tale;
Slavă Ţie, Dumnezeule Atotputernic, Care singur faci minuni, aprinde sufletul meu cel rece cu înţelegerea minunilor Tale;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat şi lumea întreagă ai luminat, slavă Ţie!

Condacul al 13-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai venit la Iordan ca să ridici păcatele întregii lumi, primeşte această neînsemnată rugăciune ce Ţi-o aducem din toată inima şi ne luminează pe noi, cei ce şedem în întunericul păcatelor, cu mântuitorul Tău Botez primit de la Ioan, ca să ne mântuim prin Tine de bolile sufleteşti şi trupeşti, să începem a păşi drept întru înnoirea vieţii şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii: Aliluia! ( de 3 ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.

Rugăciune

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule-Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria şi ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul şi, pentru aceasta, în luminata zi a dumnezeieştii Tale Arătări, ai venit la Iordan, la păcătoşi şi la vameşi, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlineşti toată dreptatea şi să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi şi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta şi să ne mântuieşti cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam, şi Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat şi ai îndumnezeit firea noastră şi Dumnezeiescul Tău Părinte Ţi-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui şi ca un om ai primit păcatele şi spre junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuţi ai grăit: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l primesc” şi, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Pentru aceasta toate Puterile cereşti se bucură şi toată făptura se veseleşte, aşteptând slobozire din stricăciune, zicând: „A venit luminarea, s-a arătat harul şi izbăvirea, lumea se luminează şi oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul şi pământul şi toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile şi mările să dănţuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfinţit firea lor! Să se bucure astăzi şi adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, şi toţi să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu. Veniţi cu mintea la Iordan să vedem privelişte mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan. Hristos îngroapă în apă păcatele noastre. Hristos merge să caute oaia cea rătăcită şi o găseşte şi o duce în Rai!” Această taină dumnezeiască păzind, Iubitorule de oameni Doamne, învredniceşte-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viaţă, să scoatem apa harului Tău şi iertarea păcatelor şi să trăim în veacul de acum în curăţie şi feciorie, în dreptate şi cucernicie, aşteptând nădejdea cea fericită şi arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuieşti numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire şi cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia naşterii din nou, ca îndreptaţi cu harul Tău să fim moştenitori ai vieţii veşnice în Împărăţia Ta, unde ne învredniceşte să slăvim, împreună cu toţi sfinţii, preasfântul Tău nume cu Părintele Tău fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(preluat şi corectat de pe www.acatistier.webs.com)

Rânduiala de rugăciune a Sf. Serafim de Sarov

2009-05-06T01:00:00.000-07:00

Dacă nu avem timp pentru a împlini rânduiala de rugăciune, să spunem rânduiala scurtă de rugăciune a Cuviosului Serafim de Sarov:
Împărate Ceresc o dată, Tatăl nostru de trei ori, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară de trei ori. Crezul o dată.

Despre crucea de acasă

2009-05-06T00:25:00.000-07:00

Iată câteva sfaturi ale stareţului Sava (Rusia):
Despre crucea de acasă, despre cum să ne mântuim în atmosfera casnică obişnuită stareţul spunea: „Vrăjmaşul se aprinde foarte puternic împotriva noastră, a credincioşilor, în special prin tulburarea păcii. Cei care râvnesc spre evlavie au de suportat adeseori din partea casnicilor o puternică tulburare şi chiar duşmănie din cauza evlaviei (cucerniciei) lor, chiar dacă cei care‑i duşmănesc nu arată că o fac pentru evlavie (cucernicie). Tocmai aici să vă manifestaţi răbdarea. Nu vă tulburaţi, nu deznădăjduiţi, ci amintiţi‑vă de cuvintele Mântuitorului: duşmanii omului vor fi casnicii lui (Matei 10, 36). Îndreptaţi‑vă, corectaţi‑vă neajunsurile, observaţi pentru ce vă învinuiesc cei din jur, păcatele care se găsesc în inima voastră. Spre deosebire de momentul când ieşim în societate, în care ne ascundem faţă de cei care ne cunosc mai puţin, în viaţa de familie toate patimile se văd cu uşurinţă şi rudele le cunosc bine. Priviţi‑vă fără patimă, cercetaţi‑vă! Poate că, într‑adevăr, aveţi un caracter dificil sau sunteţi nedrepţi. Străduiţi‑vă să fiţi blânzi, nemânioşi, nu răspundeţi la toate provocările, purtaţi‑le pe unele trecându‑le sub tăcere. Când sunteţi mustraţi şi simţiţi că se poate ajunge la un incendiu, priviţi faptele aproapelui printre degete şi rugaţi‑vă cu tărie pentru el, căci dragostea toate le suferă, toate le rabdă (I Corinteni 13, 7)”.(Mari stareţi ruşi, vol. 2, carte în curs de apariţie la Editura Sophia)

Sfaturi la masă

2009-05-04T01:50:00.000-07:00

„Cât de des ne îmbolnăvim, zicea stareţul Serafim de Virita, pentru că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu peste mâncare! Mai demult oamenii făceau totul cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, când semănau se rugau, când adunau roadele se rugau. În prezent însă nu cunoaştem ce fel de oameni au gătit mâncarea pe care o mâncăm. Căci adeseori mâncarea este pregătită cu cuvinte de hulă, înjurături, blesteme. De aceea trebuie neapărat să stropim masa cu apă sfinţită la Bobotează, care sfinţeşte totul, şi putem apoi netulburaţi să mâncăm ceea ce ne stă înainte.
Toate cele pe care le mâncăm sunt jertfa dragostei lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii; prin hrană, întreaga natură şi lumea îngerească îi slujesc omului. De aceea în special înaintea mesei trebuie să ne rugăm cu foarte multă stăruinţă. Mai întâi de toate chemăm binecuvântarea Tatălui Ceresc spunând rugăciunea «Tatăl nostru». Iar acolo unde e Domnul este şi Maica Domnului, acolo sunt şi îngerii şi de aceea cântăm: «Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură‑te...» şi troparul Puterilor îngereşti: «Al oştilor cereşti Arhistrateg...»”.

2009-05-03T22:47:00.000-07:00

„Preotul este sublim în două momente – după Sfântul Ioan Gură de Aur –: în scaunul duhovniciei şi în faţa Sfântului Jertfelnic. În faţa preotului, în scaunul de duhovnicie, îngenunche şi cel cu diadema pe cap, de care se tem toţi, îngenunche însă şi sărmanul care nu are nici cămaşă pe el. Urechilor preotului se destăinuiesc adâncuri şi noiane de păcate. Înaintea lui curg şiroaie de lacrimi. Aici, în acest scaun de duhovnicie, preotul are putere cât Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat-o. Când preotul rosteşte deasupra capului celui îngenuncheat în faţa sa: «Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată mie, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale», iertare şi dezlegare se dă şi sus, în ceruri. Când preotul, în scaunul de duhovnicie, iartă păcatele, în acelaşi timp, sus în ceruri, îngerii lui Dumnezeu şterg din cărţile lor păcatele iertate de preot. Îngerii, care slujesc lui Dumnezeu, ascultă de porunca preotului, de glasul preotului. Şi nu mă minunez atât că cei mari ai pământului se pleacă în faţa preotului, cât mă înspăimântez că Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Se pleacă preotului şi-i face voia lui. Iată, dar, sublimitatea Preoţiei, iată măreţia şi puterea preotului! Este trup, este sânge, carne şi oase, dar are putere mai mare decât un arhanghel. În faţa mâinii lui, cu degetele închipuind semnul Sfintei Cruci şi făcând semnul Sfintei Cruci, diavolul fuge, păcatele se şterg, lanţurile cad, lacrimile se usucă, sufletele se slobozesc şi pleacă luminate, uşurate, vesele, fericite.” (Pr. prof. Dumitru Fecioru)

Starea lui Adam după cădere

2008-09-24T05:54:00.000-07:00

„Ne putem imagina starea strămoşului nostru de după acel accident cosmic pe care îl provocase singur. Zic aşa pentru că teologia Acelui Dumnezeu despre care am convenit că există spune că, odată cu căderea sa, Adam a atras căderea întregului Univers, el a declanşat alunecarea spre haos a întregului Cosmos, mişcare care ne obsedează astăzi prin constatarea găurilor de ozon şi a cataclismelor ecologice despre care se vorbeşte atît.

După acest accident, Adam a devenit un mutant, el a uitat aproape totul. Adam a pierdut legătura harică pe care o avea cu Dumnezeu: mintea lui se întunecase, el a devenit, putem spune, nebun. În această stare de şoc, Adam este izgonit din rai. El încă nu înţelege ce i se întîmplă. Lui i s‑au făcut nişte făgăduinţe, pe care el nu le înţelege. Ce este aceea a‑ţi dobîndi pîinea în sudoarea frunţii? Adam nu ştia nici cum arată această pîine, el nici nu obosise vreodată, nici nu transpirase. Toate acestea lui i‑au fost necunoscute în rai.

Adam a căzut din lumină în întuneric, din nemurire în moarte şi boală, din fericire în suferinţă, din dragoste în singurătate. El a căzut din cunoaştere în necunoscut. Îşi aştepta moartea promisă, despre care nu ştia cînd şi cum va fi.

Cosmosul îşi continua mişcarea lentă spre distrugere. În calea sa, în cele din urmă, el ar fi trebuit să‑l stîrpească şi pe Adam. Natura îşi începe răzbunarea iraţională împotriva răufăcătorului ei: fiarele nu i se mai supun, după poruncă, ci, dimpotrivă, îl ameninţă de peste tot; stihiile nu‑l mai ascultă ca mai înainte, apa îl îneacă, focul îl arde, vîntul îi strică semănăturile. Adam este un bolnav înfricoşat lăsat la cîrma întregului Cosmos.

Şi iată, anume în acest context intervine Dumnezeu. Cu înţelepciune negrăită, Dumnezeu îl sustrage pe Adam de sub zidul povîrnit al Universului, care ameninţa să‑l strivească. Dar cum? Prin moarte. Dedîndu‑l morţii, Dumnezeu îl va renaşte pe Adam într‑o altă dimensiune, prin participarea la trupul nemuritor al lui Hristos, atunci cînd actualul pămînt şi cer vor dispărea şi Dumnezeu va crea pentru Adam un pămînt nou şi un cer nou (Apocalipsa 21, 1), care nu vor avea dimensiunile spaţiale şi temporale cunoscute nouă. Moartea însă e atît de necunoscută, atît de înfricoşătoare...” (Ieromonah Savatie, „Între Freud şi Hristos”)

Prorocia Dreptului Iov despre Mesia

2008-09-24T05:43:00.000-07:00

Episcopul Artemie Radosavljevici vorbeşte în chip minunat de această prevestire a lui Iov: „Cu două mii de ani înainte de venirea lui Hristos, mai înainte de a fi prorocii, un sărman bătrân zăcând în colbul pustiei presimte ce-i lipseşte neamului omenesc şi prevesteşte cele ce aveau să se petreacă. Simte setea lumii căzute după un Mijlocitor, Care să unească cerul cu pământul, făcându‑Se în chip minunat inel şi verigă [...]. Înţelege că numai în El îşi va afla omul leacul veşnicelor sale frământări, al suferinţei şi al morţii. Şi încă simte că Mijlocitorul acela nu poate fi decât Unul drept ca Dumnezeu şi pătimitor ca omul. Adică numaidecât şi Dumnezeu, şi om. Şi această străină vedere a celor ce aveau să fie se va împlini aievea peste două mii de ani, în persoana lui Iisus Hristos, Cel ce singur este cu adevărat Mijlocitor între Dumnezeu şi om.”

Să nu deznădăjduim!

2008-07-23T22:50:00.000-07:00

„Ca fii ai lui Dumnezeu, am îndrăznit să spun la cât mai mulţi şi de o poziţie de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul.
Neputinţa lui mare asupra noastră este că noi suntem şi dorim mult să fim cu Dumnezeu.
Diavolul ţinteşte acest mare obiectiv, să ne despartă de Dumnezeu. Nu‑i va fi uşor să o facă direct, că aşa s‑au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu şi nu se poate despărţi de El. Satana, care n‑are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să‑l poată despărţi pe om de Făcătorul lui.
Luptă cu orice chip să‑l bage pe om în păcat, păcate de tot felul. Şi dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi‑a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându‑se, singur se desparte de Dumnezeu şi, iată, acesta‑i scopul atins de vrăjmaşul.
Nu trebuie să‑ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte‑L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credinţă de stâncă!
Nu te deznădăjdui cu nici un chip! Satana poate şti slăbiciunea ta şi te‑a înşelat, dar inima nu i‑ai dat‑o şi numele lui Dumnezeu din tine nu s‑a şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că‑L recunoşti mult milostiv şi iertător, te va căuta El Singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui şi te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L‑ai părăsit.
Aceasta ar fi o mare poziţie duhovnicească şi marile tale căderi rămân simple accidente.
Recomand o nesfârşită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi‑n respiraţia ta, inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te‑ai noroit, că, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.” (Cuvânt al Părintelui Arsenie Papacioc)

Cuvânt despre iertare

2008-07-03T05:47:00.000-07:00

„Singur Hristos poate ca, dintr‑o ştersătură de burete, să cureţe o întreagă tablă neagră plină de păcate, poate albi pelicula pe care s‑au înregistrat toate faptele şi gândurile rele ale unei vieţi omeneşti. Străduindu‑ne a ierta şi învăţându‑ne a practica iertarea şi sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le‑am greşit noi, pe noi înşine după ce ne‑am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine.
Nu de judecata lui Hristos se înspăimântă păcătosul, ci de a sa proprie: de‑ar fi după mintea obtuză, învârtoşarea inimii şi îndârjita sa meschină răutate de om, el singur pe sine s‑ar osândi. De iad, mai degrabă bunătatea şi mărinimia Domnului ne feresc decât vrerea noastră. Greu accesibilă ne este nobleţea supremă a iertării.
Şi misterul stă tocmai în aceea că puterea de sus, prin milă şi har, scoate făptura din întunecimea încrâncenării şi‑i descoperă lumina de pe Golgota, neîngrădită, infinită, biruitoare a beznei. Să ne deprindem a crede în iertare, a îndrăzni să credem aşa, să ne rugăm a fi tămăduiţi de neîndrăzneală.
Să ne deprindem a nu deznădăjdui ca Iuda – care n‑a crezut nici că Hristos e de‑ajuns de bun ca să voiască să‑l ierte şi nici destul de puternic pentru a putea să‑l ierte –, ci a‑l urma pe Sfântul Apostol Petru, care s‑a căit, a plâns amarnic şi nu s‑a îndoit de voinţa iertătoare a Învăţătorului său. Să nu pierdem nicio clipă din vedere că nu mai suntem sub neînduplecata Lege, că suntem sub har, adică sub milă şi bunăvoinţă.” (Nicolae Steinhardt)

Despre ecumenism

2008-06-16T01:13:00.000-07:00

„Am mai consemnat părerea Arhimandritului Sofronie despre mişcarea ecumenică:
„Şi deci când vă voi părăsi, rogu‑vă, mântuiţi‑vă de acea aberaţie – diplomele academice. Într-o zi m-am întâlnit aici, pe drumul mănăstirii noastre, cu un om care zicea că primise titlul de doctor în teologie. Şi eu i‑am răspuns: Ce vreţi, aceasta se preţuieşte mai mult decât sfinţenia în lumea noastră întunecată.
Şi la ce ne‑au dus aceste şcoli? – Am dobândit nişte fiinţe standard ce vorbesc despre lucruri pe care niciodată nu le‑au trăit. De unde întunericul acesta în Biserica noastră? De unde toate schismele, sectele, ereziile?
Eu v-am spus deja, şi încă nu o singură dată, însă Duhul mă sileşte să repet. Mai înainte de a mă duce de la voi – iar sfârşitul vieţii mele, bineînţeles, este aproape – aş dori ca voi să vă mântuiţi de aberaţia de care suferă lumea contemporană în planul teologiei, ca să nu scoată cineva vreo teorie neadevărată despre Dumnezeu care să dezbine lumea creştină. Gândiţi‑vă că la Geneva, în Centrul mondial al unirii Bisericilor, se află mai mult de două sute de doctori în teologie cu păreri diferite! De unde aceasta? Căci Dumnezeu unul este.
Şi cum se întâmplă că există confesiuni care le urăsc pe celelalte şi le prigonesc? Acum prigoana împotriva Ortodoxiei este în lumea întreagă. Şi prin ce provocăm noi această ură? Nouă ne e frică «şi o muscă să supărăm», însă pe noi ne urăsc mai mult decât pe răufăcători. Iar aceasta nicicum nu este fantezie, aşa cum o ştim din experienţă. Dar să nu se tulbure inima voastră: credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine şi continuaţi‑vă această viaţă. El a zis: «Precum pe Mine M-au urât pe nedrept, aşa şi voi veţi fi urâţi pentru numele Meu.» Aşa, să nu pierdeţi din vedere viziunea de bază: viaţa fără de păcat!
Eu nu iau parte la mişcarea ecumenică. Dar ideea mea ar fi următoarea: Adunaţi‑vă şi socotiţi cum este cu putinţă a trăi fără de păcat. Se adună două sute de doctori în teologie şi fiecare îşi vorbeşte prostiile, dezvăluindu‑şi propria neştiinţă şi ignoranţă. De pildă, una din rătăciri: ei studiază toate religiile, şi în cunoaşterea teoretică a istoriei tuturor religiilor şi a cuprinsului învăţăturii lor îşi văd propriul universalism.
Dar Domnul ne spune: «Unul este Tatăl vostru, şi singurul învăţător este Hristos.» Iar acest învăţător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire. Şi aşa, noi vom urma paşilor lui Hristos, Care poartă în conştiinţa Sa această tragedie şi moare pentru credinţa Sa.”

Despre Tolstoi

2008-05-15T22:59:00.000-07:00

"Părintele Ioil, un monah în vârstă, mi‑a povestit un mic episod din viaţa lui L. Tolstoi, când acesta vizitase schitul. A vorbit mult cu părintele Ambrosie. Când a ieşit de la el, avea faţa mohorâtă. A ieşit şi stareţul. Monahii, cunoscând faptul că la stareţ a venit un scriitor cunoscut, s‑au îngrămădit la „bojdeucă”. Cînd Tolstoi s‑a îndreptat să iasă pe porţile schitului, stareţul a rostit apăsat, arătând spre el: „Niciodată acesta nu se va întoarce către Hristos! Mândria!”

E cunoscut faptul că Tolstoi şi‑a părăsit casa cu puţin înainte de moarte. Printre altele, şi‑a vizitat şi sora, Maria Nikolaevna, călugăriţă la aceeaşi mănăstire din Şamordino, construită de părintele Ambrosie, la vreo 12 verste de Optina. Acolo i‑a apărut din nou dorinţa de a vorbi cu stareţii. Îi era teamă însă că acum vor refuza să‑l primească, de vreme ce era excomunicat din Biserică pentru lupta sa împotriva învăţăturii creştine despre Sfânta Treime, despre întruparea Fiului lui Dumnezeu şi despre Taine (despre acestea a rostit chiar cuvinte de blasfemie). Sora lui îl îndemna să meargă fără teamă, că va fi întâmpinat cu dragoste... S‑a înduplecat... Am auzit că ar fi ajuns la uşa bojdeucii şi chiar că ar fi pus mâna pe clanţa uşii, dar s‑a răzgândit şi s‑a întors. A luat‑o de‑a lungul căii ferate; s‑a îmbolnăvit pe drum şi a fost nevoit să oprească în halta Astapovo, gubernia Tula, unde a şi murit în chinuri sufleteşti groaznice." (Mitropolitul Veniamin Fedcenko)

Despre sfinţirea maşinilor

2008-05-11T23:46:00.000-07:00

"În raionul Teikovsk este o porţiune de drum de vreo 500 de metri, pe care o cunosc toţi şoferii care circulă pe acolo. Acea porţiune este numită „zonă periculoasă”, iar oamenii de acolo îi zic „valea morţii”. La ieşirea din Ivanovo spre Kohma, în partea stângă a spitalului regional, au loc mereu accidente. Ba un autobuz cu oameni se loveşte de un stâlp, ba maşinile se ciocnesc între ele. Autorităţile cunosc astfel de locuri, dar nu pot preîntâmpina accidentele.
Acum câţiva ani am fost plecat pe lângă Iaroslavl. Acolo este o localitate, Tolga, iar alături o mănăstire de maici. Lângă mănăstire este un drum pe care chiar în acel an muriseră în accident patru oameni, pe aceeaşi porţiune. Stareţa mănăstirii, maica Varvara, mi-a spus: „Părinte, ce să facem? O soră de la noi a mers cu tractorul pe acel drum şi s-a răsturnat, bine că a avut doar răni uşoare”. S-au adunat câteva maici, iar eu am îmbrăcat veşmintele preoţeşti, am făcut o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu şi am stropit cu apă sfinţită întreaga porţiune cu probleme. De atunci au trecut 5 ani şi nu s-a mai întâmplat nimic rău acolo, deoarece apa sfinţită alungă puterea celui rău.
Odată a venit un om la mine şi mi-a spus: „Părinte, taximetriştii mi-au vândut o maşină «cu ghinion», care a avut trei accidente. Eu am reparat-o, dar cum am început să merg cu ea, am şi fost lovit de două ori. Ce să fac?” Am citit lângă maşină rugăciunile de la sfinţirea carului, pentru ca Domnul să o pună sub ocrotirea îngerului şi pentru ca duhurile rele să nu o stăpânească; am stropit-o cu apă sfinţită şi am uns-o cu ulei. De atunci nu a mai avut accidente”. Sigur, odată cu rugăciunea trebuie să păstrăm şi ordinea morală. Să nu înjurăm, să nu bem, căci altfel demonii vin iarăşi." (Arhimandrit Ambrozie Iurasov)

Despre cunoaşterea de sine

2008-05-11T03:38:00.000-07:00

"Suntem o taină atât de mare!
Socrate zice:«Cunoaşte-te pe tine însuţi!». Cum te cunoşti pe tine însuţi? Făcând introspecţie. Goethe spune că Socrate n-a vrut să spună aşa ceva, ci a vrut să spună că te cunoşti pe tine însuţi în relaţie cu celălalt. Şi eu vin şi spun că peste ei este Grigore de Nyssa, un sfânt care spune că mai degrabă cunoaştem cerul şi marea decât să ne cunoaştem taina sufletului. Stai lângă un om o viaţă întreagă şi nu-l cunoşti. La un moment dat poate avea o reacţie, o reacţie îngrozitoare. Cum s-a întâmplat cu Lidia Jinga, dresoarea care a murit ucisă de tigrul acela pe care l-a crescut de mic. Pe urmă a murit şi tigrul, n-a mai mâncat..." ( Dan Puric, "Cine suntem" )

Despre împărtăşirea copiilor

2008-04-15T23:30:00.000-07:00

„Niciodată, indiferent de vârstă, copilul nu trebuie minţit cu privire la împărtăşanie, zicând: „Stai puţin, că părintele îţi va da nişte miere sau apă dulce”. Nici chiar cu copiii cei mai capricioşi nu trebuie să procedăm astfel. Nu este o situaţie rară cea în care, înainte de a ajunge la Potir, mama îi spune copilului: „Mergi acum, că părintele îţi va da ceva dulce”. Se întâmplă şi astfel: copilul, neobişnuit cu viaţa bisericească, se zbate şi strigă că nu vrea, iar mama şi tata îl duc la împărtăşanie ţinându-l de mâini şi de picioare. Dacă nu este pregătit deloc să se împărtăşească, este mai bine ca părinţii, prin exemplul propriu şi rugăciune să-l înveţe, încetul cu încetul, cu şederea în biserică. Întâlnirea cu Hristos va deveni, astfel, pentru el, o bucurie, iar nu o amintire a unei violenţe pe care a suportat-o.
Chiar dacă nu înţelege esenţa cuvântului, este bine ca cel mic să ştie că merge să se împărtăşească şi că acela este potir, iar în linguriţă este ceva deosebit, cum nu se mai află nicăieri în lume. Nici o falsitate sau amăgire nu trebuie să aibă loc atunci când e vorba de Euharistie. Cu atât mai puţin atunci când copilul are aproape şase ani şi trebuie să meargă la şcoală deja. Noi trebuie să avem grijă ca timpul dedicat obişnuirii cu biserica să nu treacă în zadar.”

Domeniile în care ar trebui să lucreze o femeie

2008-04-07T23:41:00.000-07:00

„Pentru femei sunt fireşti ocupaţiile care ţin de sfera socială şi care sunt, în esenţă, o prelungire a rolului ei de mamă şi soţie. Mama nu poate creşte copiii dacă nu se preocupă de starea lor de sănătate. De aceea, ea trebuie să fie un bun medic. Învăţându-i şi educându-i pe copii, ea poate să-şi lărgească sfera acestor aptitudini în cadrul şcolii sau grădiniţei. Femeia găteşte acasă, face curat, dar ea poate să facă aceasta şi pentru altcineva decât pentru rude.
Pentru femeie este firesc să împace membrii familiei, de aceea nu este de mirare că femeile ajung buni jurişti sau asistenţi sociali, unde este nevoie de tact pentru a aplana conflicte şi a mângâia pe cei care sunt în suferinţă. Femeia poate să privească, în aceste cazuri, problemele celor cu care intră în contact atât din perspectivă juridică, cât şi în concordanţă cu ceea ce reprezintă ele în esenţă.
Femeia poate găsi de lucru în diferite sfere, numai să nu tindă spre activităţile care contravin flagrant ierarhiei familiale, adică să fie director într-un colectiv exclusiv de bărbaţi sau în sferele de lucru care cer duritate şi severitate, nu sensibilitate. În sfârşit, nu trebuie să lucreze într-un mediu nociv pentru organism, deoarece ea este „vasul cel delicat”. În timpurile Uniunii Sovietice se vorbea mult despre femeile în haină portocalie, care făceau calea ferată: oare este util pentru o femeie să facă box, să ridice greutăţi sau să fie înotătoare, când se transformă în ceva masculin, pierzându-şi feminitatea? Pe de altă parte, însă, nici nu trebuie să îşi reprime pornirile. Talentul, dăruit de Dumnezeu, nu piere. Trebuie să aştepţi până când îl poţi descoperi şi cultiva spre folosul celorlalţi.
În ce priveşte sferele profesionale în care poate lucra femeia, nu cred că există anumite îngrădiri legate numai de statutul de femeie. În acest caz, se poate vorbi doar de acele îngrădiri care sunt valabile pentru orice creştin, care nu poate face doar ceva care ajunge la un bun sfârşit.Poţi fi medic, dar nu acolo unde se omoară copii în pântecele mamei lor. Poţi vinde ciorapi, cărţi, brânză, unt, dar nu ai voie să vinzi tutun sau votcă.”

Un Cehov ortodox

2008-04-03T02:30:00.000-07:00

Tocmai am aflat, dintr-o carte a părintelui Savatie, un lucru pe care nu îl ştiam: că Cehov era ortodox practicant.
„Cehov este ortodox!... Petrecea mult timp prin mănăstiri, a avut preoţi prieteni de familie, a fost el însuşi un ortodox practicant, cunoscător fin al cultului liturgic până la mici nuanţe, a trăit Ortodoxia profund şi autentic, problematizând ca un adevărat teolog... A cântat multă vreme în strană, a avut un cumnat iconograf, ţinea cu sfinţenie toate posturile şi era atât de credincios rânduielii liturgice, încât, chiar şi atunci când nu era în ţară, mergea la biserica rusă de la ambasadă...
Pentru Cehov cântarea bisericească reprezenta o necesitate firească a sufletului. Iată ce îşi aminteşte despre el scriitorul I. N. Potapenko, un oaspete frecvent în casa lui Cehov:«El avea o voce sonoră. Cunoştea perfect slujba bisericească şi îi plăcea să organizeze acasă coruri improvizate. Se cântau tropare, condace, stihiri, irmoase pascale...»
„Omul trebuie să fie credincios sau să caute credinţa, altminteri viaţa lui este pustie.” – A. Cehov

Portretul femeii creştine

2008-03-14T00:11:00.000-07:00

"Noi, ca femei creştine, ar trebui să căutăm să reflectăm frumuseţea, ordinea, excelenţa şi harul lui Dumnezeu în omul dinăuntru şi în cel din afară.
Soţia creştină are un motiv în plus să găsească echilibrul în privinţa aceasta. "Femeia înţeleaptă" din "Pilde" 31 este frumoasă din punct de vedere fizic şi bine îmbrăcată (Pilde 31; 17, 22). Ea este un compliment pentru soţul ei. Dacă o soţie se îmbracă neglijent şi neîngrijit, dacă nu se preocupă de înfăţişarea ei fizică, ea aruncă o lumină negativă asupra soţului ei...
Când Apostolul Pavel i-a scris lui Timotei despre cum ar trebui să fie lucrurile în Biserică, şi-a luat timp să vorbească despre felul în care se îmbracă femeile. Instrucţiunile lui arată echilibrul dintre aitudinea interioară a inimii femeii şi vestimentaţia şi comportamentul ei.
Pavel îndeamnă femeile "să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială (cu decenţă şi cumpătare), nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase." (I Timotei 2, 9-10).
Înfăţişarea exterioară a femeii creştine trebuie să fie o reflectare a unei inimi simple, pure şi bine organizate; îmbrăcămintea şi coafura ei nu trebuie să fie extravagante, neobişnuite sau indecente, atrăgând atenţia asupra ei. Astfel, ea reflectă starea adevărată a inimii ei şi relaţia ei cu Dumnezeu..."

Ne este suficient Dumnezeu?

2008-03-13T01:53:00.000-07:00

"Credem cu adevărat că Dumnezeu este suficient sau căutăm alte lucruri şi oameni care să umple golurile din inima noastră - mâncare, cumpărături, prieteni, hobby-uri, vacanţe, profesia sau familia?
Felul în care trăim descoperă că, în realitate, nu credem că Dumnezeu ne este suficient. El poate rezolva problemele celorlalţi, dar nu vorbeşte despre problemele mele, despre nevoile mele, despre relaţiile mele, despre situaţia mea. Am nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu plus aceste opt cărţi din librăria creştină; am nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu plus casete şi conferinţe. Cu siguranţă, am nevoie de Dumnezeu! Dar am nevoie de El plus prieteni apropiaţi; am nevoie de El plus sănătate de fier; am nevoie de El plus un soţ; am nevoie de El plus copii; am nevoie de El plus o slujbă bine plătită; am nevoie de El plus o casă cu un cuptor cu microunde, o maşină de spălat cu uscător, un garaj şi o zugrăveală nouă...
Credem cu adevărat că dacă Îl avem pe Dumnezeu, avem destul?" ( Nancy Leigh DeMoss )

Iubirea lui Dumnezeu

2008-03-13T01:23:00.000-07:00

Formulă de calcul:
"Adună cea mai tandră iubire pe care ai trăit-o, cea mai profundă pe care ai simţit-o şi cea mai puternică dintre cele care au fost turnate peste tine şi adaugă peste toate acestea dragostea tuturor inimilor omeneşti din lume, înmulţeşte totul cu infinitul, şi vei începe, poate, să ai o imagine vagă despre ceea ce este dragostea lui Dumnezeu!" (Hannah Whitall Smith )

"Adevărul este că Dumnezeu ne iubeşte. Indiferent dacă ne simţim iubite sau nu, indiferent ce am făcut şi de unde venim, El ne iubeşte cu o dragoste infinită, imposibil de înţeles.
Dumnezeu ne iubeşte nu pentru că L-am iubit încă de când eram mici, nu pentru că încercăm să-I fim pe plac. El ne iubeşte pentru că El este iubire. Iubirea Lui pentru noi nu se bazează pe ceva ce am făcut sau am putea să facem pentru El. Nu ţine cont de performanţele noastre. Nu merităm dragostea Lui şi nu am putea-o câştiga vreodată. Pentru că ne iubeşte, L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi. Ne-a iubit din veşnicia trecută şi ne iubeşte pentru veşnicia viitoare. Nu am putea face nimic pentru a-L determina să ne iubească mai puţin; nu am putea să facem nimic pentru ca să ne iubească mai mult!"

Femeia în mijlocul familiei sale

2008-03-12T09:39:00.000-07:00

"Familia este în centrul a tot ceea ce contează pentru noi. Dacă lucrurile nu stau tocmai bine acasă, fiecare aspect al vieţii suferă. Am privit la femeile acelea care stăteau ca găinile înconjurate de puii lor şi am simţit o recunoştinţă enormă pentru dispoziţia acestor femei de a da şi de a hrăni viaţa...
Viaţa: ce alegere frumoasă! Aceste femei au ales viaţa prin purtarea copiilor lor (sarcină pe care, aş adăuga, numai o femeie o poate îndeplini) şi aleg viaţa în fiecare zi...
- cu fiecare masă pe care o pregătesc;
- cu fiecare haină pe care o spală;
- cu fiecare drum pe care îl fac la alimentară, la şcoală, la dentist, la lecţiile de pian, la antrenamentele de fotbal, la magazinul de pantofi;
- cu fiecare genunchi julit pe care îl bandajează;
- cu fiecare cuvânt de încurajare pe care îl rostesc;
- cu fiecare oră din timpul nopţii pe care o petrec legănând un copil bolnav sau speriat;
- cu fiecare ceartă pe care o potolesc;
- cu fiecare moment pe care îl petrec construind cu Lego, colorând, ajutând cu temele la matematică, citind o poveste biblică, ascultându-şi soţul sau copilul spunând cum şi-a petrecut ziua;
- cu fiecare moment pe care îl petrec mijlocind pentru creşterea spirituală şi pentru protecţia familiei lor.
Zi după zi ele construiesc un cămin; sunt dătătoare de viaţă; pun bazele şi construiesc o amintire care va dăinui timp de generaţii; ele Îl onorează pe Creator în cel mai important mod posibil." ( "Minciuni pe care le cred femeile" )

Femeia din "Pildele lui Solomon"

2008-03-12T00:47:00.000-07:00

"Unul dintre lucrurile care mă uimesc cel mai mult despre "femeia înţeleaptă" din "Pilde" 31 este faptul că ea este atât de altruistă. Nu caută "împlinirea de sine"; nu este interesată să promoveze în "cariera ei", să aibă propriul cont în bancă sau să i se recunoască meritele personale. Dimpotrivă, ea nu pare absolut deloc preocupată de interesele şi nevoile personale, alegând în schimb să se concentreze asupra modalităţilor prin care poate să împlinească nevoile soţului şi copiilor ei, precum şi nevoile comunităţii în care trăieşte.
Am putea fi tentate să fim de acord cu o concluzie foarte des întâlnită, aceea că femeile casnice sunt o categorie asuprită. Dar priviţi la femeia aceasta:
-ea este bine îmbrăcată (versetul 22);
-ea şi familia ei au hrană suficientă, astfel încât pot să împartă cu ceilalţi (vers. 15-20);
-trăieşte o viaţă ordonată; este stabilă din punct de vedere emoţional şi nu este împovărată de teamă pentru viitor (vers. 21-25);
-soţul ei o adoră, îi este credincios, simte că este "una la un milion" şi îi spune lucrul acesta şi se laudă cu ea faţă de prietenii lui (vers. 11, 28-29, 31);
-copiii ei o respectă şi o laudă (vers. 28).
Mie nu mi se pare că aceasta este descrierea unei femei asuprite! De fapt, care femeie nu ar fi extrem de fericită să fie astfel răsplătită? Dar cum a ajuns ea să abă parte de aceste "beneficii"? Nu insistând ca soţul ei să-şi suflece mânecile şi să o ajute pe lângă casă (deşi nu este absolut nimic greşit ca un bărbat să facă lucrul acesta), ci alegând drumul slujirii - făcând din împlinirea nevoilor familiei prioritatea ei numărul unu (după relaţia cu Dumnezeu)." ( "Minciuni pe care le cred femeile", de Nancy Leigh DeMoss )

POSTUL MARE

2008-03-10T00:45:00.000-07:00

Câteva cuvinte despre cum trebuie să postim, ale Sfântului Ioan Gură de Aur:
"Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte! Prin care?-veţi zice.
De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul.
Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.
Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fără greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.
Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea! Asemenea, urechea voastră se cade să postească.
A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. “Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte!” - este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau de alte vorbiri ruşinoase.
La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?
Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit.
Şi auzim pe unii: o săptămână; pe alţii: două; pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul!”, răspunde-i: “Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat!”.
Ceea ce foloseşte negustorilor nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fără să ne gândim la nimic şi cum o fi.
Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit - şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire."
Post cu folos tuturor!

LA MULŢI ANI, FEMEIE!

2008-03-07T09:24:00.000-08:00

Pentru că mâine este ziua noastră, m-am gândit să "dau o fugă" la începuturi, la momentul în care Dumnezeu a făcut femeia. Răsfoind o carte scrisă pentru femei, am găsit un răspuns la două întrebări: De ce le-a creat Dumnezeu pe femei? şi Care este scopul şi misiunea Lui pentru viaţa noastră?
"În Facere 2, 18, găsim prima şi cea mai clară declaraţie referitoare la motivul pentru care Dumnezeu a creat femeia: "Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur! Să-i facem ajutor potrivit pentru el!"
Acesta este răspunsul - Dumnezeu a creat femeia pentru ca să fie un ajutor pentru bărbat, să-l completeze, să fie potrivită pentru nevoile lui. Viaţa ei trebuia să aibă în centrul ei viaţa lui. Ea a fost creată din bărbat, pentru bărbat, şi a fost darul lui Dumnezeu pentru bărbat. Relaţia ei cu soţul ei a fost prima şi cea mai importantă sferă în cadrul căreia trebuia să se mişte şi să slujească. Soţul ei era responsabil să lucreze şi să se îngrijească de nevoile materiale. Ea trebuia să fie ajutorul şi tovarăşa lui în reflectarea chipului lui Dumnezeu, stăpânind pământul şi dând naştere unei generaţii de oameni după voia lui Dumnezeu. Împreună, ei trebuia să populeze pământul cu generaţii de bărbaţi şi femei care să-L iubească pe Dumnezeu şi care să încerce să împlinească scopul Lui pentru lumea aceasta.
Femeia a fost creată şi înzestrată într-un mod unic - psihologic, emoţional, mintal şi spiritual - de Creator pentru ca să poarte şi să hrănească viaţa. În multe feluri, ea a fost dăruită cu capacitatea de a aduce viaţă, frumuseţe, bogăţie, împlinire, graţie şi bucurie în cadrul familiei. Nu există o măsură mai mare pentru valoare şi succesul ei de femeie decât gradul în care slujeşte ca inima casei." ( Minciuni pe care le cred femeile, de Nancy Leigh DeMoss)
Fie ca toate femeile din lume să ducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu şi să se bucure de linişte într-un cămin fericit!
La mulţi ani!

Sfaturi pentru soţ şi soţie

2008-02-20T23:36:00.000-08:00

Pentru soţie
"Cinsteşte întâi de toate pe Dumnezeu, apoi pe soţul tău. Lasă de la tine atunci când soţul tău fierbe, ajută-l când e chinuit şi suferă, cu vorbe dulci şi îndemnurile cele mai bune. Să ai în comun cu el toate bucuriile şi durerile comune şi grijile, fiindcă acest lucru sporeşte casa. Dă sfatul tău, dar hotărârea ta să fie a bărbatului. Suferă măcar puţin împreună cu el când se necăjeşte, după care însă, având un chip vesel, risipeşte îngrijorările inimii lui, căci pentru bărbatul întristat limanul cel mai bun e soţia."

Pentru soţ
"Nu-ţi striga niciodată soţia doar pe nume, ci însoţeşte-l pe acesta cu cuvinte de alint, de cinstire, de multă dragoste... Mai arată-i, de asemenea, că pui mare preţ pe compania ei şi că eşti mai dornic să vii acasă de dragul ei decât să stai în oraş. Şi preţuieşte-o mai mult decât pe toţi prietenii tăi şi mai presus decât pe copiii născuţi din ea şi iubeşte-i pe aceştia anume de dragul ei. Dacă ea face vreo faptă bună, laud-o şi admir-o." ( sfaturi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, culese din revista "Apostolat în Ţara Făgăraşului", nr. 13, pag. 11 )

Mame de martiri

2008-02-15T23:10:00.001-08:00

"Mamele adevărate au fost cu atât mai mari şi mai bune educatoare, cu cât au biruit în lupta lor cel mai puternic sentiment şi instinct, cel al maternităţii lor, şi au avut tăria să dorească şi să vadă moartea creştină a copiilor lor, socotindu-se de două ori fericite dacă puteau să moară cu ei sau să lase orfani copii mici, uneori îngeraşi de sân.
Tânăra şi nobila Perpetua, nobilă în toate privinţele, alăpta unicu-i prunc când a fost arestată, judecată şi condamnată la moarte împreună cu alţi creştini, între care sclava Felicitas, în Africa, sub Septimiu Sever (anul 203 ). Sclava purta încă în pântece o copilă, care a văzut lumina zilei – câtă lumină putea vedea – în închisoarea subterană în care erau păziţi creştinii. Ca şi ea, Eutychia, gravidă, înfruntă cu curaj martiric judecata şi osânda păgânilor la Tesalonic, sub Diocleţian (304).
Aceste femei nu erau nesimţitoare la durerile şi la bucuriile omeneşti de mamă, ca să moară cu inima uşoară, lăsând în urmă copiii dragostei şi sânului lor. Dimpotrivă, Perpetua mărturiseşte că a suferit mult de lipsa copilului, până ce i-a fost adus la închisoare şi a putut să-l alăpteze, iar după aceea, când i s-a adus, bucuria de a-l vedea cu ea o făcea atât de fericită, încât zicea că închisoarea i se pare un palat şi că se simţea acolo mai bine decât oriunde. Ce putea să lumineze şi să edifice acolo mai mult, la vârsta înţelegerii, pe asemenea orfani de martiri, decât frumuseţea şi eroismul morţii mamei lor?
Agathoniki, la Pergam, în persecuţia lui Deciu (250), însufleţită de curajul episcopului Carpus şi al diaconului Papylus, se declară şi ea creştină, gata să moară cu ei. „Ai milă de copiii tăi!” – strigă mulţimea şi proconsulul judecător. „Copiii mei? Să aibă Dumnezeu grijă de ei!” – răspunde mama creştină, care moare martiră spre cinstea şi pilduirea lor. Crispina, patriciană, soţie şi mamă, moare de asemenea cu mare curaj, întru edificarea copiilor ei, sub Diocleţian (în Numidia, 304).
Ameninţată cu torturi ca să apostazieze, ea răspunde: „Orice s-ar întâmpla, prefer să sufăr mai de grabă pentru credinţa pe care o ţin!” Şi Crispina a stăruit în credinţa ei până la sfârşit, binecuvântând pe Dumnezeu şi mulţumindu-I pentru moartea ei martirică.
Alte creştine urmează în martiriu pe soţii sau pe copiii lor.
Quartillosa, deşi putea să rămână liberă după moartea soţului şi a fiului ei, preferă închisoarea şi moartea, împreună cu alţi creştini, la Cartagina, sub Valerian (259). „Incomparabila mamă” a diaconului martir Flavianus, „o femeie care avea credinţa patriarhilor”, a avut tăria sufletească de a-şi însoţi în tot timpul judecării, torturării şi morţii pe fiul condamnat, cu dorinţa de a-l vedea murind martir pentru Hristos. Prietenii lui şi mulţimea cereau graţierea lui. Vrednica „fiică a lui Avraam”, care era mama lui, dorea dimpotrivă, să-l vadă martir.
„O, mamă credincioasă şi devotată lui Dumnezeu! O, mamă vrednică de a fi socotită printre modelele trecutului! O, mamă admirabilă, ca mama Macabeilor! Ce importanţă are numărul copiilor? N-a jertfit şi ea toată iubirea ei Domnului, oferindu-l pe fiul său unic?” Cu asemenea cuvinte laudă autorul actului martiric pe această mamă creştină cu suflet de erou. Câtă deosebire între tatăl păgân al Perpetuei, care se repede asupra fiicei arestate ca să-i scoată ochii şi care încearcă prin alte mijloace încă s-o abată de pe drumul martiriului, socotindu-l ruşinos pentru casa lui, şi „incomparabila mamă” cu nume necunoscut a diaconului Flavianus, „a cărei dorinţă era de a vedea pe fiul ei murind” şi pe care „întârzierea morţii o cufunda într-o durere glorioasă” ( Martiriul lui Montanus şi Lucius ).
Maria, mama martirului Marianus, e fericită de moartea fiului ei, fericită şi ea, ca mama Macabeilor, de fericirea fiului ei mântuit prin martiriu şi mândră de a fi avut un asemenea fiu. Îmbrăţişând trupul lui, ea îmbrăţişa „gloria” propriului său trup şi, în dragostea-i plină de credinţă, ea sărută rănile capului lui. „O, tu, pe drept numită Maria, fericită şi ea având un asemenea fiu, şi ea având un asemenea nume! Nu merita ea oare cinstea unui nume ca acesta, o mamă acoperită de glorie de către copilul trupului ei?” – aşa grăieşte lauda ei în actul martiric al lui Marianus şi Iacob de la Lambesis ( Numidia, 259)." ( Teodor M. Popescu )

Iov, model pentru familiile sarace

2008-02-15T07:54:00.000-08:00

„Pentru ca noi, copiii, să nu fim apăsaţi de sărăcia noastră, de mizeria noastră, de foamea noastră, şi să nu avem un sentiment de inferioritate faţă de ceilalţi copii, care puteau să mănânce şi aveau căciuli, ciorapi şi paltoane, şi să rămânem blânzi şi buni şi îngăduitori şi senini în grozava noastră durere şi în înspăimântătoarea noastră sărăcie, mama preoteasă, cinstita noastră mamă, preoteasa, ne citea în fiecare zi istoria lui Iov. Era un leac foarte eficace, instantaneu, pentru toate mizeriile şi pentru toate suferinţele [aşa cum vă recomanda şi părintele, de asta am făcut legătura!]. Auziţi: pentru toate durerile, mama preoteasă ne citea suferinţele lui Iov. De două ori pe zi, de trei ori pe zi, de cinci ori pe zi. În toate zilele. Şi astfel Iov suferea împreună cu noi. Şi noi împreună cu el. Iar noi ne comparam suferinţele cu cele ale acestui om sfânt. Îl cunoşteam pe Iov mai bine decât pe orice fiinţă de pe pământ şi din cer. Iov a locuit cu noi, în casa parohială, în tot acest timp. Făcea parte din familia noastră. Noi l-am primit, iar el sălăşluia împreună cu noi. Căci Iov suferea asemenea nouă. Noi eram rudele lui. El era din sângele nostru, din neamul celor încercaţi de toate durerile pământului. Din pricina acestei convieţuiri cu Iov, chiar şi astăzi, când îi aud numele sau când îl văd scris undeva, mă bucur ca şi cum ar fi numele surorilor sau al fratelui meu, ori al vreunei rude foarte apropiate, care vine din satul nostru.” – spunea Părintele Virgil Gheorghiu despre situaţia din familia sa. ( din cartea Tatăl meu, preotul care s-a suit la cer)

O profeţie a Părintelui Filotei Zervakos

2008-02-15T00:38:00.000-08:00

Un părinte cu viaţă sfântă, părintele Filotei Zervakos, un părinte care a făcut foarte multe minuni în timpul vieţii şi după moarte, a avut câteva vedenii minunate, în care a văzut cât de grea este, din punct de vedere duhovnicesc, situaţia din vremurile noastre:„Într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului, – zice cuviosul Filotei Zervakos – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: papa, patriarhi, arhierei [pe toţi aceştia i-a văzut pe fiara apocalipsei], îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi, mâhnit în inimă, am zis: Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai antihristului!”

Treptele rugăciunii comune a soţilor

2008-02-04T05:16:00.001-08:00

"1. Cădeţi de acord să dedicaţi în fiecare zi puţin timp pentru a vă întoarce împreună privirile spre Dumnezeu;
2. Procuraţi-vă cărţi de rugăciuni şi însemnaţi-le pe acelea care vi se potrivesc mai mult;
3. Când se apropie ora stabilită, aşezaţi-vă aproape unul de celălalt, fără să vorbiţi, şi unul din voi să citească rugăciunea pe care aţi ales-o pentru acea zi;
4. Discutaţi apoi despre tema concretă la care aţi dorit să se refere rugăciunea voastră;
5. Ţinându-vă de mână, aplecaţi capetele şi rugaţi-vă în linişte lui Dumnezeu, aşa cum înţelege fiecare;
6. Când simţiţi că aţi terminat, spuneţi împreună "Tatăl nostru".
Veţi ajunge să înţelegeţi că rugăciunea nu înseamnă căutare, cerşetorie sau revendicare. Înseamnă mai mult deschiderea inimii noastre către Dumnezeu, Care deja bate la poarta ei.
Ca să învăţaţi a vă ruga împreună este nevoie de timp, ca pentru orice lucru bun în căsnicie. Dar merită: Dumnezeu este iubire, şi amândoi credeţi că aceasta este cauza legăturii voastre."
(Charlie W. Shedd, "Scrisori Caterinei")

Libertatea în familie

2008-01-31T07:21:00.000-08:00

"...încearcă să faci din căsnicia ta o mică societate democratică - la început, pentru doi cetăţeni liberi; mai târziu poate, pentru mai mulţi - unde fiecare dintre membri va avea drepturile sale sfinte şi inalienabile, dar şi îndatoririle sale. Nu pătrunde cu forţa în spaţiul personal al celuilalt, nu vă asfixiaţi unul pe celălalt, deoarece există pericolul de a vă desfiinţa reciproc.
...nu veţi putea niciodată să ajungeţi în vârful înalt al legăturii desăvârşite, dacă nu vă veţi acorda unul altuia libertatea de care e nevoie pentru a menţine şi a dezvolta, în fiecare, "integritatea sfântă" pe care o poartă oricine în sine din naştere.
Iată, aşadar, ce vrea să însemne Taina Căsătoriei: doi oameni care cresc necontenit ca persoane şi ca pereche, până ce ajung la scopul lor comun!"

Cântare de laudă la Sfinţii Trei Ierarhi

2008-01-30T04:40:00.001-08:00

"O, postirea şi credinţa lui Vasile!
O, înalta teologhisire a lui Grigorie!
O, dumnezeiasca milostivire a lui Ioan!
Aceştia trei guri de aur sunt, din care picură miere.
Toţi trei lucrătorii unei singure lucrări, fiecare în parte un înger în trup.
Ei trei împreună una sunt, precum Dumnezeu este Unul.
Niciunul nu este mai întâi sau mai pe urmă.
În veşnicie ei sunt într-un gând; chemând pe unul, toţi trei îţi vin în ajutor.
Cântându-l pe unul, toţi trei aud; slăvindu-l pe unul, toţi trei împreună se bucură.
Cei trei sfinţi bărbaţi una sunt: trei ierarhi şi o singură lucrare, trei nume şi o singură slavă.
Căci celor trei împreună Hristos le este cap."

Hrana duhovnicească

2008-01-28T08:21:00.000-08:00

"Dacă refuzăm să ne hrănim duhovniceşte cu ceea ce este ziditor şi înălţător, vom sfârşi prin a ne hrăni cu ceea ce nu e ziditor şi înălţător, aşa cum se întâmplă în cultura americană, în care se infiltrează zilnic doze masive de superficialitate şi falsitate în sufletele lipsite de pază. Dacă nu rezistăm, dacă nu ne propunem să neutralizăm efectele nocive realizând lucruri nespus de înălţătoare, sufletele noastre se vor sufoca în mod inevitabil din cauza artificialităţii şi a vulgarităţii. Ne vom înpomoli în grosolănia fatală a lumii şi a noastră, şi nu vom fi în stare nici să atingem profunzimile propriilor noastre suflete, nici să fim receptivi la nevoile semenilor noştri." (din "The Orthodox Word")

Rugăciunea de dimineaţă a Arhimandritului Sofronie Saharov

2008-01-24T01:20:00.000-08:00

Împărate Sfinte, Cela ce eşti mai înainte de toţi vecii Fiul Tatălui şi Cuvântul Lui Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, Iisuse Hristoase, Făcătorul cerului şi al pământului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiinţă şi pre mine întru această viaţă m-ai adus, Cela Ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul naşterii celei de Sus în Sfântul Duh şi a pune pecetea Darului Acestuia pre mădularele trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, Cela Ce ai pus în inima mea dorul de a Te căuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevărat, auzi rugăciunea mea! Că nici lumină am, nici bucurie, nici înţelepciune, nici viaţă, nici putere afară de Tine; dar nici vrednic nu sunt, pentru mulţimea păcatelor mele, să caut către Tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul Tău, că "tot ceea ce veţi cere în rugăciune, crezând, veţi primi" şi "tot ce veţi cere întru numele Meu voi face vouă", îndrăznind chem către Tine: binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-ai dat, pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte, în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârsesc, Însuţi pentru Tine, spre slava Ta, în frica Ta, după voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretundinea eşti. Aşa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea Ta, cu Duhul Tău Cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei Tale, ca nicio fărădelege să mai adaug dreptăţii pre care o ai descoperit nouă. Doamne, Cel mare şi mult milostiv, îndură-Te spre mine, cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi de la mine faţa Ta, nici căile mântuirii Tale; iar de mă va duce voia mea cea stricăcioasã pre alte căi, atunci nu mă cruţa, Mântuitorul meu, ci cu sila mă întoarce la calea Ta cea sfântă. Căci Tu, cunoscătorule de inimi Cel bun, cunoşti toată nimicnicia mea şi nebunia, toată orbeala mea si toată nepriceperea; dar şi durerea inimii mele, şi suspinurile sufletului meu înaintea Ta sunt. Pentru aceasta mă rog Ţie: auzi-mă în scârba mea, întăreşte-mă de Sus cu puterea Ta; ridică-mă pre mine, cel doborât de păcat, slobozeşte-mă pre mine, cel robit de patimi, tămăduieşte-mi toată rana cea ascunsă, curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului; păzeşte-mă de tot lucrul şi cuvântul stricător de suflet, de toată mişcarea cea lăuntrică şi cea dinafară, Ţie neplăcută şi aproapelui meu nefolositoare. Arată mie, Doamne, calea în care voi merge, Însuţi mă învaţă ce mi se cade să grăiesc; iar de este voia Ta să tac, învaţă-mă cum în duhul păcii să tac, nu scârbind, nici smintind pe fratele. Rogu-mă Ţie, lege pune mie în căile poruncilor Tale şi nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstrăinez de lumina aşezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică, şi cea veşnică. Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tãu. Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roada de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieşte să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă să vază sufletul meu slava fiilor învierii. Iar când, întru adâncul înţelepciunii Tale, ai rânduit a pune capăt vieţii mele pe pământ, atunci mai înainte fã mie cunoscută moartea mea, ca să se gătească sufletul meu spre a Te întâmpina. În ziua aceea, cea mare si sfântă mie, fii cu mine, Doamne, şi dăruieşte mie bucuria cea negrăită a mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toată greşeala cea văzută şi cea ascunsă şi de toată fărădelegea ce se tăinuieşte întru cele dinlăuntru ale mele, şi mă învredniceşte să aduc răspuns bun înaintea scaunului cel înfricoşat al judecăţii Tale. Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri şi mari cer eu de la Tine, Împăratul Cel Preaînalt, dar nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă Ţie, miluieşte-mă şi nu mă trece cu vederea, nici mă lepăda pre mine de la faţa Ta, pentru prea multă îndrăzneala mea; ba mai vârtos înmulţeşte în mine această sfântă şi dreaptă îndrăzneală, şi întru puterea dragostei Tale mă călăuzeşte pre urmele paşilor Tăi. Dăruieşte mie, celui mai de pe urmă şi mai lepădat dintre toţi oamenii, să Te iubesc pre Tine, precum Însuţi ai poruncit nouă: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întreaga mea făptură îmi dăruieşte să Te iubesc pre Tine, Doamne. Că Singur eşti Acoperitorul Cel Sfânt si Atotputernic şi Apărătorul vieţii mele, şi Ţie rugăciunile mele aduc şi Cuvântările de slavă acum şi în vecii vecilor. Amin!

Simţul frumosului

2008-01-22T01:06:00.000-08:00

"Adulţii pot face mult pentru a educa sensibilitatea nativă faţă de frumos a copiilor. Pentru a-şi păstra acest dar intact, ei au nevoie de experienţe zilnice care să le arate frumuseţile naturii şi ale artei. Spre pildă, orăşenii pot cumpăra scoici pe care să le admire şi să le examineze îndeaproape, cei care locuiesc la bloc pot cerceta norii, căutând asemănări între formele acestora şi deiferite obiecte sau figuri, sau pot privi păsările cerului, pe care nu le deranjează absolut deloc să împartă spaţii aglomerate cu oamenii. Putem avea plante în apartamentele noastre, iar pereţii ni-i putem împodobi cu frumoase reproduceri de artă. Copiii sunt foarte receptivi la muzica clasică ( îndeosebi înainte de a li se spune că "nu mai e la modă"!). Luaţi-vă familia la munte, la plajă, în deşert sau în alte locuri unde frumuseţile naturii vorbesc, în chipuri de neuitat, despre ordinea şi armonia divină. Citiţi poezii emoţionante, pline de sensibilitate şi intuiţie artistică. Bibliotecile au multe cărţi despre frumuseţile naturii şi ale artei, despre insecte şi animale - însoţite de ilustraţii minunate. Căutaţi frumuseţea în jurul dumneavoastră!" ( din "Tărâmul minunilor" )

RUGĂMINTE ( Ieromonah Rafail Noica )

2008-01-21T03:43:00.000-08:00

"Nu-Mi spune nimic... Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu! Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să Mă iubesti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau în uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti! Eu vreau să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă voi aştepta până când vei fi desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu oare să fac din fiecare fir de nisip un serafim?! Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, Care am creat toate şi pot totul? Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc! Eu îţi vreau inima, care este locasul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă; din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria "virtuţilor" tale, ci dintr-o inimă smerită, pe care o poţi curăţi oricând. N-am nevoie de "virtuţile" tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu "virtuţile" tale doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât aş hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Apropie-te cu dragoste!Unui fier negru, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci, şi păcatele se vor arde, şi tu vei fi fericit. Iubeşte-Mă nu numai ca să fii curat - asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te încrezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-Mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic! Asta Mă doare atât de mult la tine... Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine! Îţi lipseşte nu sfinţenia, -pe care numai Eu ţi-o pot da - ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu, singurul si adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie; nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu şi acum să te îndoieşti de dragostea ce o am Eu pentu tine. Crede că Eu pot totul şi tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai "virtuţi". Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu, pe care în dar ţi le dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poti închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta! Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Maică. Lasă să treacă totul prin inima ei curată, încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti... În acest fel tu nu M-ai iubi niciodată. Şi acum du-te!... EU SUNT CU TINE!!!"

Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei

2008-01-18T08:59:00.000-08:00

Sfântul Atanasie s-a născut în Alexandria în anul 296 d. Hr. A participat la Sinodul I Ecumenic şi a scris Simbolul Credinţei (prima parte). A fost episcop timp de 40 de ani. Fiind prigonit de eretici, el a fost nevoit să se ascundă în diferite locuri: într-o fântână, într-un mormânt, în pustie şi prin casele unor creştini. Pentru sfat şi mângâiere, el mergea la Sfântul Antonie cel Mare, pe care îl considera ca un părinte duhovnic. ( date spicuite din Proloagele de la Ohrida )

Pomenirea Sfântului Antonie cel Mare

2008-01-17T01:09:00.000-08:00

Antonie era egiptean şi s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr. în satul Koman de lângă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi, el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui care era minoră şi i-a asigurat traiul împreună cu câteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor, iar el însuşi, neavând mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice.
Sfântul Antonie ne povăţuieşte: "Învăţaţi-vă cu smerenia, căci ea acoperă mulţime de păcate. De toate păcatele Se îngreţoşează Domnul, dar cel mai mult de trufia inimii. Nu vă socotiţi cărturari şi înţelepţi, căci aşa tot efortul vostru se va pierde şi barca voastră va ajunge goală la mal. Dacă aveţi stăpânire asupra altora, nu ameninţaţi uşor cu moartea. Cunoaşteţi că şi voi sunteţi din fire pradă morţii şi că fiecare suflet la sfârşit îşi va lepăda trupul ca pe un veşmânt!"

mame educatoare

2008-01-15T23:12:00.000-08:00

Iată, în galeria marilor mame educatoare, chipul mult zbuciumatei Monica. Soţie de păgân convertit târziu, dorea împreună cu el să pregătească pe fiul lor mai mare pentru o carieră strălucită. Băiatul avea în adevăr calităţi intelectuale excepţionale, şi dorinţa fericiţilor lui părinţi de a-l vedea mare retor devenea cu atât mai mult o ambiţie. Trimis la studii în mai multe oraşe, foarte tânărul Augustin alunecă uşor spre plăcerile simţurilor. La optsprezece ani era tată nelegitim, şi legăturile lui cu o femeie, apoi cu alta, au durat mulţi ani. Pentru religia mamei lui, creştină zeloasă, el avea încă dispreţ. Rătăcirile se împerechează. De la păcat ajunge la erezie, devine maniheu, duşman al Bisericii în care trebuia să se mântuiască. Stăruie în ambele căderi, trupească şi sufletească, spre marea durere şi nelinişte a mamei, consumată zi şi noapte de grija pierderii lui.
Şaisprezece ani a durat această tortură a Monicăi (371-387). Viaţa ei era numai lacrimi, rugăciuni şi rugăminţi pentru Augustin, la Dumnezeu, pe lângă Augustin însuşi şi pe lângă oricine credea că poate s-o ajute ca să-l îndrepte şi redobândească. Fiul cel rătăcit a mărturisit mai târziu că Monica plângea pentru căderea lui în erezie mai mult decât plâng mamele pentru moartea copiilor lor. „Este imposibil să se piardă fiul atâtor lacrimi!” – a mângâiat-o, în neputinţa de a face mai mult, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, rugat să o ajute ca să-l mântuiască. Şi l-a mântuit.
În rugăciuni şi lacrimi, sfânta mamă şi-a căutat şi urmărit cu paşii şi cu inima pe fiul rătăcit, la Cartagina, la Roma, la Mediolanum, unde îl purtau studiile, cariera şi plăcerile lui. Inima ei duioasă de mamă a biruit şi a cucerit în cele din urmă inima lui învârtoşată de tânăr emancipat. Creştinătatea câştiga prin aceasta pe unul din cei mai mari, pe cel mai mare teolog în Apus şi părinte bisericesc, pe episcopul de Hippo Regius (+430), o minte şi un suflet de om mare, cum prea puţine au fost până acum.
O mamă care a trebuit să colinde lumea în căutarea fiului risipitor – ar fi făcut oare un tată aceasta? – nu putea să moară acasă, unde dorise şi rânduise loc de veci alături de soţul ei. Ea a adormit pe drumul de întoarcere, la Osia, însoţindu-şi spre Africa pe fiul renăscut, cu singura rugăminte de a o pomeni la altar, înaintea Domnului, împreună cu celălalt fiu al ei. (Pr. Prof. Teodor M. Popescu)